Începând cu data de 28 mai, mai multe străzi din municipiul Constanța se vor transforma în artere rutiere cu sens unic. Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, va monta indicatoarele rutiere care vor reglementa circulația în zona Faleză Nord.
Străzile vizate sunt următoarele:
strada Turda – de la intersecția cu bulevardul Mamaia până în strada Unirii;
strada Unirii – de la intersecția cu strada Turda până în Ion Rațiu;
strada Timișanei – de la intersecția cu strada Unirii până în bulevardul Mamaia;
strada Dobrogei – de la intersecția cu bulevardul Mamaia până în strada Unirii.
Participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Ovidiu a reluat acțiunea de dezinsecție pe întreagă suprafață populată a Unității Administrativ Teritoriale ca urmare a recomandării Instituției Prefectului Constanța-departamentul Situații de Urgență, privind măsurile de reducere a riscului epidemiologic de îmbolnăvire prin neuroinfecții […]
RAJA S.A. desfășoară marți, 5 octombrie 2021, lucrări pregătitoare, pentru reducerea timpului de execuție propriu-zis a intervenției ce se va desfășura în cursul zilei de miercuri, 6 octombrie 2021, la nivelul conductei de alimentare cu […]
Un constănțean în vârstă de 26 de ani a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Potrivit IPJ Constanța, polițiști ai Brigăzii de Combatere […]
Be the first to comment