O cădere totală de tensiune s-a înregistrat vineri, 1 aprilie, în jurul orei 12.00, la Stația de Tratare și Pompare Complex Constanța Nord din municipiul Constanța, motiv pentru care pompele de la nivelul acesteia nu au mai putut funcționa.
Până la remedierea avariei, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone: cartierul Tomis Nord, Stațiunea Mamaia, Mamaia Nord, Mamaia Sat și Tabăra Năvodari.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că, imediat ce disfuncționalitățile de la nivelul sistemelor de alimentare cu energie electrică vor fi remediate, lucrătorii RAJA vor relua furnizarea apei”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Municipiului Medgidia continuă, de joi, 29 iulie, campania de distribuire a pachetelor alimentare și a celor de igienă în cadrul Programului Operațional de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate POAD 2019 – 2021. Potrivit reprezentanților instituției, […]
Pentru executarea lucrărilor de deviere a unui tronson din conducta principală de alimentare cu apă din stațiunea Mamaia, în zona Hotelului Doina, SC RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile joi, 15 martie 2018, în […]
Teatrul de Stat Constanţa (TSC) salută intrarea în ANUL OVIDIUS, în care comemorăm 2000 de ani de la moartea poetului ce ne-a întemeiat oraşul din punct de vedere cultural. Le dorim constănţenilor ca, în acest […]
Be the first to comment