Liberalul Septimiu Bourceanu critică felul în care e condus orașul: “Dacă Primăria Constanța nu poate fi organizată, cum poate fi gestionat municipiul?”

Septimiu Bourceanu, coordonatorul organizației PNL Constanța. FOTO Facebook
Septimiu Bourceanu, coordonatorul organizației PNL Constanța. FOTO Facebook

Suplimentarea ordinii de zi a ședințelor Consiliului Local Municipal de către primarul Decebal Făgădău în calitate de inițiator, cu proiecte de hotărâri pe subiecte comune, care nu-și justifică urgența, dar care pun consilierii locali în imposibilitatea de a-și exercita rolul și anume de a studia proiectele, documentația justificativă, de a delibera și decide în cunoștință de cauză, dovedește lipsă de respect față de întreg Consiliul Local Municipal.

Coordonatorul politic al organizației municipale Constanța a Partidului Național Liberal, Septimiu Bourceanu, critică modul de funcționare a aparatului administrativ din Primăria Constanța.

„Primăria municipiului Constanța are, la ora actuală, un aparat administrativ care, din păcate, nu este în stare să furnizeze Consiliului Local Municipal, în timp util, materialele necesare pentru ca aleșii locali, cei care îi reprezintă pe constănțeni, să poată să ia decizii în cunoștință de cauză. Observăm că aparatul primăriei a suplimentat ordinea de zi, și așa extrem de stufoasă, cu lucruri care nu reprezintă urgențe! Fapt ce ne dovedește, încă o dată, că instituția nu este administrată corespunzător și nici fluxurile administrative nu sunt gestionate eficient. Primăria Constanța este organizată haotic, iar cei care fac parte din aparatul administrativ nu își înțeleg rolul. Dacă această instituție ar fi coordonată de o echipă capabilă (primar, viceprimar), nu ne-am trezi în situația în care consilierii locali sunt puși în fața faptului împlinit”, afirmă Septimiu Bourceanu.

Liderul organizației municipale PNL Constanța consideră că aparatul administrativ al primăriei și cel care îl coordonează, în speță primarul Decebal Făgădău, nu iau în serios autoritatea CLM, acesta fiind cel care ia hotărârile pe care primarul și aparatul administrativ le pun în execuție.

Lipsa de organizare instituțională a primăriei generează erori ale materialelor concepute fie ele și pe ultima sută de metri înaintea ședințelor CLM, fapt care pătează imaginea instituției. Din păcate, de prea multe ori, aparatul administrativ al primăriei a solicitat CLM să aprobe hotărâri menite să îndrepte erori materiale. Acest lucru demonstrează că acestea ori sunt făcute pe genunchi, fără responsabilitatea actului administrativ, ori persoana care concepe materialele nu are o atitudine profesionistă, punând Consiliul Local Municipal într-o poziție extrem de dificilă din perspectiva celor care l-au ales. Se pare că există o lipsă de capacitate administrativă izvorâtă din incapacitatea primarului Constanței de a gestiona funcționarea instituției. În acest context, ne întrebăm: dacă Primăria Constanța nu poate fi organizată, cum poate fi gestionat municipiul Constanța?”, a încheiat coordonatorul organizației municipale PNL Constanța, Septimiu Bourceanu. 

La rândul său, consilierul local municipal Cristina Văsii consideră că „este o dovadă de dispreț fățiș și aroganță a executivului local reprezentat de primar și aparatul din subordine față de legislativul localității reprezentat de Consiliul Local”. 

Totodată, aceasta menționează că există inițiative de hotărâri de consiliu, interpelări și solicitări de informare ale consilierilor municipali liberali care își așteaptă de mai bine de un an răspunsul, fapt care evidențiază incapacitatea primăriei de a oferi răspuns în timp util la solicitările primite.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*