Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm, din zona Popas Cișmea, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei în cursul zilei de 26 februarie, în intervalul orar 11.30 – 16.00.
Sunt afectați de lipsa apei toți consumatorii de pe partea dreaptă a orașului Ovidiu, (inclusiv cartierul nou) pe sensul de mers către Mihail Kogălniceanu.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp“, au transmis reprezentanții RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Localnicii din Aliman trăiesc zilele acestea o surpriză continuă: este prima oară când asfaltul ajunge în comuna lor, și parcă nu le vine să-și creadă ochilor. Comuna are trei localități – Aliman, Dunăreni și Vlahi, […]
Festivalul Dapyx de la Medgidia a reușit să atragă participanți internaționali, iar cei care au avut curiozitatea de a-i trece pragul nu au fost dezamăgiți. În afară de marile demonstrații, vizitatorii au putut asista și […]
Pentru remedierea unei avarii survenite astazi, 17 mai 2017, pe strada Pescarilor din cartierul Faleza Nord, RAJA Constanta intrerupe furnizarea de apa in intervalul orar 9,00-11,30. Sunt afectati consumatorii din blocurile BM1, BM2, BM3, BM4, […]
Be the first to comment