Un cod galben de ploi și vijelii a fost emis de meteorologi pentru mai multe județe, printre care și Constanța.
Administrația Națională pentru Meteorologie a emis un cod galben valabil din 13 iunie, ora 17 și până pe 14 iunie, ora 6.00
În intervalul menționat, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea sudică a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), precum și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Serbarea câmpenească de la Cumpăna a devenit o tradiție. Întrerupt doar de pandemie, evenimentul a fost reluat pe 1 mai 2023 în vechea locație, pe malul stâng al Canalului Dunăre – Marea Neagră. Primăria și […]
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța vine cu o noutate pentru grupurile de turiști care vor să vadă reprezentațiile de la Delfinariu. Începând cu data de 6 iunie 2017 poți să faci o rezervare […]
O echipă de control constituită la nivelul Gărzii de Coastă Constanța a organizat un flagrant pentru identificarea și reținerea unor marinari egipteni care încercau să comercializeze țigarete de contrabandă în Portul Constanța. Astfel, în după-amiaza […]
Be the first to comment