Județul Constanța se afla sub avertizare cod galben de vânt puternic și ploi, începând de luni dimineață și până luni seara. Astfel, vântul va sufla cu viteze cuprinse între 55 și 75 km/h, iar cantitățile de apă vor depăși local 30 litri/mp.
Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică, o atenționare meteorologică cod galben de intensificări de vânt și ploi, valabilă în perioada 19 noiembrie, ora 3 – 19 noiembrie, ora 18. Astfel, în Dobrogea, estul și nord-estul Munteniei vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 55-75 km/h. Vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, iar cantitățile de apă vor depăși local 30 litri/mp.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Sudul și sud-estul țării au intrat din seara de duminică, 13 martie, sub o atenționare de Cod Galben. Meteorologii spun că până luni, 14 martie, la ora 14.00 mai multe județe vor fi afectate de […]
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică Cod Galben pentru zilele de 17 și 18 iulie. În intervalul menționat se va înregistra val de căldură, disconfort termic accentuat și caniculă. În sudul și […]
Be the first to comment