Jandarmul care a încercat să se sinucidă, în timp ce era de gardă la CNE Cernavodă, fusese declarat apt la ultima evaluare psihologică

Centrala Nucleară de la Cernavodă.

Subofițerul Unității Speciale 72 Jandarmi Protecție Instituțională Cernavodă, care s-a împușcat în cap cu pistolul din dotare în timp ce era în serviciu, fusese declarat apt la ultima evaluare psihologică.

Astfel, potrivit Jandarmeriei Cernavodă, subofițerul, cu o vechime în serviciu de peste 21 de ani, are la activ trei misiuni internaționale, iar la ultima evaluare psihologică, din luna septembrie a anului 2020 a fost declarat apt.

Marți 09 martie, la ora 07.47, un subofițer al Unității Speciale 72 Jandarmi Protecție Instituțională Cernavodă aflat în serviciu a folosit pistolul din dotare provocându-și o rană la nivelul capului.

„Imediat, colegii au anunțat producerea evenimentului. Militarul, în vârstă de 43 de ani se afla în serviciu la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă și a fost transportat de urgență la o unitate medicală, în stare gravă, cu un elicopter SMURD. În momentul de față nu se cunosc cauzele care l-au determinat pe colegul nostru să recurgă la un asemenea gest. A fost declanșată o anchetă de către unitatea de Parchet competentă”, au precizat reprezentanți ai Jandarmeriei Cernavodă.

La fața locului au fost solicitați să intervină salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, care au deplasat la incident un echipaj de prim ajutor, elicopterul SMURD și un echipaj de stingere. Bărbatul a fost resuscitat, intubat de către medicul de la elicopter, și a fost transportat la spital în stare de comă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*