Jandarmii constănţeni prezenţi în mijlocul comunităţii pentru asigurarea ordinii publice la manifestări sportive

Jandarmii constănțeni vor participa la mai multe manifestări sportive. FOTO IJJ Constanța

Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanţa, I.S.U. Constanţa şi Poliţia Locală vor acţiona pentru asigurarea climatului de ordine la o serie de evenimente publice organizate în zona de responsabilitate.

Pe 16 februarie, jandarmii constanţeni vor asigura măsurile de ordine publică la meciul handbal masculin dintre echipele A.H.C. Dobrogea Sud Constanţa şi C.S.M. Focşani, eveniment sportiv ce se va disputa la Sala Sporturilor, cu începere de la ora 18.00.

În perioada 17-18 februarie, oamenii legii vor fi prezenţi în zona Sălii Sporturilor din mun.Constanţa, unde vor avea loc 12 partide de fotbal în sală, în cadrul competiţiei sportive Trofeul Telegraf.

Duminică, 18 februarie, începând cu ora 12.00, jandarmii vor avea în vedere desfăşurarea în condiţii de siguranţă a meciului de baschet feminin dintre echipele C.S. Phoenix Constanţa şi Universitatea C.S.M.Oradea, ce va avea loc tot la Sala Sporturilor.

Jandarmii constănţeni recomandă suporterilor să dea dovadă de fair-play, să nu se implice în conflicte şi să se delimiteze de orice formă de violenţă ce ar conduce la tulburarea ordinii publice în arenele sportive, atât pe durata meciurilor cât şi după terminarea acestora, mulţumind totodată pentru modul civilizat în care şi-au încurajat echipele favorite până în prezent.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*