ISJ Constanța: „Nu numai că se va acoperi necesarul de dispozitive electronice pentru învățământul de masă, ci se vor achiziționa dispozitive electronice și pentru cei care nu au considerat că ar avea nevoie”

Cursurile vor fi reluate cu prezență fizică numai în unitățile de învățământ în cadrul cărora un procent de minimum 60 la sută din personal este vaccinat

Cei 85.780 de elevi din învățământul primar, gimnazial și liceal din județul Constanța desfășoară, de la începutul acestei săptămâni, activități didactice în sistem on-line, având în vedere situația epidemiologică de la nivel național, iar Inspectoratul Școlar Județean Constanța a anunțat că în scurt timp se va acoperi necesarul de dispozitive electronice pentru învățământul de masă.

Potrivit ISJ Constanța, în această perioadă, prin eforturile cumulate ale tuturor partenerilor educaționali implicați, s-au realizat demersurile specifice în vederea asigurării unui proces instructiv-educativ echilibrat și eficient, după cum urmează:

  • din martie până în septembrie, 5108 dispozitive au fost date spre utilizare unităților de învățământ (prin achiziție proprie sau a administrațiilor publice locale, prin donație, prin sponsorizare etc);
  • prin HG nr. 370/2020, elevii din medii defavorizate vor primi, prin programul Școala de acasă: 5689 tablete (în luna noiembrie vor fi livrate către școli);
  • prin HG nr. 756/2020, IȘJ Constanța achiziționează 170 de tablete (achiziție directă – termenul de livrare este până luni, 16.11) și 192 laptopuri (licitație deschisă, în derulare pe SICAP, se așteaptă finalizarea);
  • prin proiectul ROSE, prin achiziție centralizată, unitățile de învățământ primesc 2433 laptopuri (procedura de licitație nu a fost contestată, este în derulare);
  • pentru 9 unități de învățământ (dintr-un total de 500 de școli), Inspectoratul Școlar Județean Constanța va scrie cerere de finanțare, prin Programul Operațional Competitivitate (POC – OUG 144/2020), în vederea achiziționării de tablete, table interactive și videoproiectoare etc.

Exceptând cele nouă unități de învățământ, toate celelalte instituții școlare vor primi dispozitive electronice prin POC – OUG 144/2020, ca urmare a scrierii de cereri de finanțare fie de către administrațiile publice locale, fie de către unitățile de învățământ. De asemenea, Consiliul Județean Constanța a devenit eligibil și și-a manifestat disponibilitatea pentru a scrie cerere de finanțare pentru elevii din Centrele Școlare pentru Educație Incluzivă, care vor primi dispozitive speciale, adaptate nevoilor acestora.

„În acest context, menționăm că, în cel mai scurt timp, nu numai că se va acoperi necesarul de 6899 dispozitive electronice pentru învățământul de masă (pentru 8% din numărul total al elevilor, așa cum a fost raportat de către managerii școlari la începutul acestei săptămâni), ci se vor achiziționa dispozitive electronice și pentru cei care nu au considerat că ar avea nevoie”, au precizat reprezentanții ISJ Constanța, într-un comunicat de presă.

Pentru asigurarea unei îndrumări corecte și coerente a activității didactice, IȘJ Constanța, prin inspectorii școlari, va monitoriza săptămânal fiecare elev care nu are acces în acest moment la dispozitive sau surse de internet, astfel încât pregătirea tuturor să fie asigurată conform standardelor specifice, până la achiziționarea mijloacelor tehnologice necesare.

„Pe lângă preocuparea pentru suportul tehnic în activitățile didactice, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, va verifica în această perioadă procedurile unităților de învățământ privind activităţile didactice desfăşurate prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum și programul de muncă stabilit la nivelul unității de învățământ, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii Sars-Cov-2. De asemenea, se va facilita continuarea colaborării cu instituţii publice, organizaţii non-guvernamentale, agenţi economici etc. pentru dezvoltarea de resurse educaţionale deschise, platforme de învăţare on-line, aplicaţii digitale, emisiuni TV şi radio şi alte resurse care pot asigura suport pentru activitatea de învăţare on-line”, a afirmat inspectorul școlar general, Sorin Mihai.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*