Inspector de poliție în cadrul IPJ Constanța, cercetat în stare de reținere după ce a bătut un bărbat. Victima se zbate între viață și moarte

Un ofițer din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, cu gradul profesional de inspector de poliție, în vârstă de 26 de ani, este cercetat în stare de reținere după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, a bătut un bărbat lângă un bar din Constanța. Victima, lovită cu piciorul în zona capului, este internată în stare foarte gravă la spital.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, incidentul s-a petrecut vineri, 04 iunie, în jurul prânzului, în apropierea unui bar din Constanța pe care îl frecventau cei doi, iar victima a suferit un stop cardio-respirator, fiind resuscitată.

„Inculpatul D.A. i-a aplicat persoanei vătămate, de sex masculin, în vârstă de 55 de ani, lovituri cu piciorul, la nivel capului, ocazie acesta a suferit mai multe leziuni. În urma loviturilor victima necesită 100 de zile de îngrijiri medicale, în cazul supraviețuirii, prognosticul fiind rezervat. Viața victimei i-a fost pusă în primejdie prin hemoragie meningo-cerebrală, necesitând îngrijiri medicale în condiții de terapie intensivă – comă, stop cardio-respirator resuscitat. Ținând cont de topografia leziunilor traumatice și de gravitatea lor, cel mai probabil mecanismul de producere a fost lovire cu piciorul la nivelul feței și mentonului cu hiperextensia capului”, au precizat procurorii în rechizitoriu.

Conform acestora, inculpatul și victima frecventau același bar, iar agresiunea s-a produs în proximitatea locației, din municipiul Constanța.

„Motivația agresiunii nu a fost stabilită până la acest moment procesual”, au mai transmis procurorii constănțeni.

În cursul zilei de marți, 08 iunie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a formulat propunere de arestare preventivă față de inculpatul D.A., aflat în stare de reținere, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*