Un bărbat din Năvodari este cercetat de polițiști după ce, la ieșirea din cabina de vot, a distrus mai multe buletine de vot.
Polițiști din Năvodari au fost sesizați, în jurul orei 08.30, cu privire la faptul că, la secția 311, unul dintre votanți ar fi distrus mai multe buletine de vot.
„În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că un bărbat ar fi primit câte un buletin de vot în plus și, după ce ar fi aplicat ștampila cu mențiunea votat, ar fi constatat acest lucru, moment în care ar fi rupt cele două buletine de vot în plus”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru concertul „FORZA ZU” eveniment realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanţa, care va avea loc sâmbătă 17 iunie 2017 pe plaja Modern, R.A.T.C. Constanţa va prelungi programul de transport până la ora 24:00 pe […]
Direcția de Sănătate Publică a anunțat sâmbătă, care este starea pacienților transferați de la Spitalul de Boli Infecțioase la alte unități medicale din județul Constanța. Astfel, la Spitalul Județean Constanța au ajuns 34 de pacienți, […]
Consilierii locali din Cernavodă sunt convocați în ședință ordinară în data de 28 februarie, începând cu ora 16.00. Pe convocatorul ședinței sunt 21 de proiecte de hotărâri care vor fi supuse votului consilierilor, toate proiectele […]
Be the first to comment