Gruparea navală NATO de luptă împotriva minelor marine SNMCMG-2 acostează la țărmul românesc al Mării Negre

Dragorul maritim „lt. Lupu Dinescu” s-a întors din misiune. FOTO navy.ro

Forțele Navale Române vor fi gazda navelor militare ale Grupării navale NATO SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Counter-measures Group), care vor acosta, în perioada 28-31 iulie, în Portul Militar Constanța, pentru a continua seria activităților în comun.

După escalele în porturile Burgas din Bulgaria și Odessa din Ucraina, Dragorul Maritim „Lt. Lupu Dinescu”, vânătorul de mine turcesc „TCG Anamur” și nava germană de comandament și aprovizionare „FGS Rhein” se află la a treia staționare la cheu din această jumătate a lunii, perioadă în care au participat la exercițiul multinațional BREEZE 18, organizat de Forțele Navale Bulgare, în apele teritoriale ale Bulgariei și în apele internaționale ale Mării Negre, dar și la exercițiile comune, pe mare, cu navele militare ucrainene.

Activitățile echipajelor celor trei nave militare prevăd, în prima zi a escalei în România, și o vizită oficială la Comandamentul Flotei din Constanța, unde vor fi analizate aspecte ale colaborării din timpul acestei misiuni din bazinul Mării Negre.

Militarii germani, români și turci vor deschide duminică, 29 iulie, porțile navelor, pe care își îndeplinesc datoria, pentru a primi vizita populației civile, prezentă în Portul Constanța, la Dana Pasagere, în intervalele orare 10.00-12.00 și 14.00-18.00.

După escala din Portul Militar Constanța, navele Grupării navale NATO SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Counter-measures Group) vor naviga, începând cu ziua de marți, 31 iulie, în largul Mării Negre, pentru a continua activitățile de instrucție și misiunile de supraveghere a traficului maritim, care se vor încheia cu câteva zile înainte de începerea pregătirilor pentru sărbătorirea Zilei Marinei Române, eveniment la care va participa și Dragorul Maritim „Lt. Lupu Dinescu”, dar și Fregata „Regele Ferdinand”, navă integrată în Gruparea navală NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group).

Prin intermediul acțiunilor desfășurate de cele două nave militare românești, în cadrul misiunilor NATO, Marina Militară Română contribuie la stabilirea unei prezențe avansate în partea estică a Alianței și își dovedește capacitatea de operaţionalitate deplină și continuă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*