VIDEO Grup de traficanți de droguri, care acționa în Constanța și Medgidia, anihilat de polițiștii constănțeni

Șapte persoane, membre ale unui grup de traficanți de droguri ce acționa în județul Constanța, au fost arestate preventiv în urma unor percheziții desfășurate în Constanța și Medgidia.

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța, sub coordonarea procurorilor DIICOT Constanța, au organizat și desfășurat o acțiune pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit în vederea comiterii de infracțiuni.

„Urmare a cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul DIICOT Constanța, au desfășurat două acțiuni de prindere în flagrant delict, în municipiile Constanța și Medgidia și două percheziții domiciliare în municipiului Medgidia”, au transmis polițiștii de la combaterea criminalității organizate.

În urma prinderilor în flagrant și a perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate, în vederea confiscării, 48,4 grame de substanță vegetală, peste 150 de pliculețe conținând substanță vegetală, opt telefoane mobile, peste 270 de cutii cu petarde și 196 de petarde, deținute fără drept, precum și 21.850 de lei și 500 de euro. De asemenea, au fost puse în executare nouă mandate de aducere.

„În urma probatoriului administrat, procurorul a dispus reținerea pentru 24 de ore a opt persoane și măsura controlului judiciar față de o femeie. La data de 31 mai, persoanele în cauză au fost prezentate instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Tribunalul Constanța a dispus arestarea preventivă a șapte persoane și plasarea sub control judiciar a celei de-a opta”, au mai transmis sursele citate.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, iar în activități au fost angrenați și jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*