Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța aduce la cunoștința constănțenilor că sâmbătă, 31.03.2018, ghișeele tuturor agențiilor fiscale vor fi deschise pentru încasarea obligațiilor fiscale locale între orele 8.30-16.30.
Măsurile organizatorice au drept scop facilitarea achitării integrale a sumelor datorate până la termenul scadent din 2 aprilie, dată până la care persoanele fizice beneficiază de bonificație de 10%, iar persoanele juridice de 5% din cuantumul impozitului pe clădiri, teren, respectiv mijloace de transport.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Portul Constanța va fi vizitat, vreme de 3 zile, de fregata canadiană HMCS Fredericton. Nava face parte din Gruparea Navală Permanentă NATO din Marea Mediterană (SNMG-2) De vineri până duminică, comandorul Craig BAINES, comandantul flotei […]
În vederea executării lucrărilor de modernizare și sectorizare la nivelul rețelei de distribuție din municipiul Constanța, RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile de marți, 11 iulie, ora 23.00, până miercuri, 12 iulie, ora 11.00. […]
Pentru remedierea unei avarii survenită în cursul zilei de 15 mai, la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe strada Ion Lahovari din municipiul Constanța, echipele de interventie RAJA au […]
Be the first to comment