FOTO Ziua Armatei sărbătorită și de cumpăneni: „Flori pentru ostași la Cumpăna!”

Ziua Armatei sărbătorită și la Cumpăna

Primăria și Consiliul Local Cumpăna, au marcat, anul acesta, în format restrâns și respectând măsurile de distanțare socială, manifestările prilejuite de Ziua Armatei Române. Au fost depuse coroane de flori la cele trei monumente de pe raza comunei Cumpăna, dedicate eroilor din primul și al doilea război mondial.

Festivitatea a început cu intonarea Imnului de Stat. Imediat după acest moment a avut loc slujba religioasă oficiată de preotul paroh al Bisericii Sf. Parascheva din Cumpăna, iar mai apoi, edilul șef al administrației locale, Mariana Gâju a susţinut o scurtă alocuțiune cu privire la însemnătatea acestei zile atât de importante.

Ziua Armatei sărbătorită și la Cumpăna

La eveniment au participat și patru reprezentanți ai Asociației „Cumpăna Tinerilor”, ce au ținut să depună o coroană de flori în cinstea Eroilor Armatei Române.

Cu această ocazie reprezentanții administrației publice locale Cumpăna au mers la locuința domnului Ion Ceapă, în vârstă de 103 ani, singurul veteran de război al comunei Cumpăna rămas în viață, pentru ai oferii o sumă simbolică, o diplomă și un drapel al României.

Ziua Armatei sărbătorită și la Cumpăna

„De Ziua Armatei Române, sărbătoare devenită tradițională, cinstită de întreaga noastră națiune pentru conținutul său simbolic, reprezentanții administrației publice locale Cumpăna adresează tuturor cadrelor militare în activitate și în rezervă, dar și veteranilor de război, aprecierile pentru nobila și neobosita activitate, de înalt profesionalism, pusă în slujba țării pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale și democrației constituționale, împreună cu cele mai sincere urări de sănătate și împliniri. La mulți ani tuturor cadrelor militare active și în rezervă!”, a transmis primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*