FOTO VIDEO Proiecte ambițioase, contractori neserioși, la Cumpăna. Primarul Mariana Gâju: “Dezvoltarea economică a comunei depinde de crearea căilor de acces”

Blocuri din Cumpăna. FOTO Cristina Sîmbeteanu

Primăria Comunei Cumpăna are și, anul acesta, o listă lungă de proiecte și investiții la care lucrează. Majoritatea lucrărilor sunt deja începute din urmă cu doi sau chiar trei ani, însă acestora li se adaugă și proiecte noi, demarate în anul 2023.

Una dintre prioritățile majore ale administrației publice locale de la Cumpăna este reluarea lucrărilor la șantierul pentru construcția noilor blocuri ANL.

„Sunt în curs de construcție cele 64 de apartamente ANL care au ca termen de finalizare luna mai a anului 2024. Luna mai 2024 numai mâine nu este, iar eu, ca reprezentant al administrației publice locale, care știu ce greutăți am întâmpinat, nu încetez a face drumuri repetate la Agenția Națională de Locuințe, fiindcă de acolo vine finanțarea. Ei sunt contractorii acestor lucrări, să îi împingem de la spate și să poată să fie finalizate locuințele pentru tineri. Ele sunt de strictă necesitate pentru tinerii comunei Cumpăna, iar noi mai avem depusă documentație pentru alte 64 de locuințe”, a precizat primarul Mariana Gâju.

Tot lucrări începute mai demult sunt cele de la Centrul Civic. Imobilul, pentru a cărui execuție s-a dat startul încă de anul trecut, se află în centrul comunei și, ușor, ușor, prinde contur. De altfel, construcția ar trebuia să fie gata în luna noiembrie a acestui an.  Finanțarea vine din partea Companiei Naționale de Investiții și, cu siguranță, el se va finaliza în termen, dă asigurări primarul.

„Acolo am avut norocul de a avea un constructor serios, față de ghinionul pe care l-am avut în cazul Centrului multifuncțional pentru tineret, început în urmă cu cinci ani și unde lucrările, din nou, sunt sistate ca urmare a rezilierii contractului de către CNI, pentru cel de-al treilea constructor. Acolo sunt probleme mari și tocmai de aceea ne străduim să îl ducem la bun sfârșit pentru că tinerii comunei Cumpăna merită să aibă o casă a lor, un loc unde, pe un teren generos, de un hectar, cu parcuri, cu spațiu pentru teatru în aer liber, eu le văd cu ochii minții, dar vedeți că proiectul prinde contur foarte greu”, a mai spus Mariana Gâju.

La Cumpăna continuă și anul acesta lucrările de pietruire și asfaltare a străzilor din comună.

„În anul 2023 a început proiectul finanțat din programul «Anghel Saligny» pentru 7,2 km de pietruire și asfaltare drumuri, proiect care cuprinde 32 de străzi, acestea având cuprinsă și execuția trotuarelor. Este normal să ne intereseze aceste proiecte care aduc plus valoare vieții locuitorilor comunei Cumpăna, dar care, în același timp, nu fac altceva decât să ducă această comună la un trai civilizat pentru locuitorii săi și la încadrarea noastră în rândul localităților civilizate ale Uniunii Europene”, explică, pentru CTnews, primarul comunei Cumpăna.

De asemenea, este în plan și continuarea implementării lucrărilor de extindere a rețelelor de canalizare și de alimentare cu apă. Proiectul este finanțat cu bani de la guvern și a început în anul 2021. De atunci, administrația din Cumpăna a reușit finalizarea lui în proporție de 80%, iar în momentul actual se așteaptă efectuarea recepției la rețelele realizate pentru a putea fi pusă în funcțiune rețeaua de canalizare.

Cu bani care vin prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Cumpăna nu putea să rateze trendul digitalizării administrației publice și a liceului din comună. De altfel, prin modernizarea infrastructurii didactice, primarul de la Cumpăna își exprimă optimismul că va crește și randamentul școlar al elevilor care învață la Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu”.

„Sunt lucrări pe care le avem în ceea ce privește digitalizarea. Este de mare importanță digitalizarea administrației publice locale, a școlilor, unde vom avea, în același timp posibilitatea să vedem laboratoare smart, să vedem tot ceea ce înseamnă operațiuni de plăți, operațiuni de obținere a documentelor, toate online, deci totul să fie prin IT, așa cum de altfel se întâmplă și în administrația publică europeană”, a punctat Mariana Gâju.

Primarul comunei Cumpăna își dorește să extindă cât mai mult seria acestor proiecte și investiții. Cunoscută ca o susținătoare a sportului practicat în special de copii, șefa administrației publice locale de la Cumpăna continuă demersurile susținute pentru realizarea bazinului de înot care ar urma să se construiască în apropierea sălii de sport „Elena Frîncu”, din localitate.

„Noi avem solicitări depuse și suntem pe listele sinteză ale ministerelor, cu bazinul de înot pe care îl așteptăm să se construiască, aici, în apropierea blocurilor ANL, a parcului, pentru avem rezervat terenul, am predat locația către Compania Națională de Investiții și așteptăm să fim chemați să semnăm contractul de finanțare. Totodată, așteptăm să semnăm contractul de finanțare pentru căminul de bătrâni din localitate. Este foarte necesar pentru persoanele de vârsta a treia care rămân singure. Nu putem decât să ne întoarcem fața, cum spune românul, față de bunicii noștri, față de părinții noștri cărora le-a fost luată proprietatea de către copii, de către nepoți și lăsați să într-o cămăruță sau chiar într-o casă mai mare, dar fără să aibă acea îngrijire permanentă, 24/24”, a mai declarat primarul Mariana Gâju.

Cu toate aceste proiecte pe agenda curentă, social-democrata Mariana Gâju este nemulțumită de reacțiile prea lente ale administrației centrale. Din punctul său de vedere, atâta timp cât administrația locală și-a făcut datoria și a bifat cerințele impuse, nu există temei ca respectivele contracte să nu fie semnate și, bineînțeles, lucrările începute.

„Un alt proiect pentru care sunt total nemulțumită este cel care se referă la eficientizarea energetică a blocurilor din localitate, anveloparea acestora, unde, pentru județul Constanța, banii repartizați prin PNRR, au fost foarte puțini, iar în acest caz așteptăm alte surse de finanțare pe care să le putem accesa”, a mai precizat Mariana Gâju.  

Un punct stringent pe agenda de lucru a primarului Mariana Gâju îl reprezintă și nodul de descărcare de pe autostrada A4, pe teritoriul comunei Cumpăna. Licitația pentru proiectul tehnic bate pasul pe loc din cauza constestațiilor depuse cu nemiluita de către primul proiectant al studiului de fezabilitate.

În paralel însă, un motiv de liniște pentru administrația locală din Cumpăna îl constituie faptul că extinderea carosabilului DN 39E, drumul național din localitate, se află în derulare.

„Au trecut de etapele de avizare a siguranței circulației și multe alte avize și urmează să treacă de Comitetul Tehnic Economic al Ministerului Transporturilor. Sperăm ca până la finele anului să fie ținute licitațiile pentru amândouă proiectele de infrastructură”, își exprimă optimismul Mariana Gâju.

Licitațiile publice vor fi organizate de CNAIR, iar odată finalizate se poate da undă verde începerii lucrărilor. Șefa administrației publice locale din Cumpăna speră doar ca acest proiect de investiție să nu aibă aceeași soartă ca cel privind nodul de descărcare de pe autostradă.

„De ce le spun mari investiții? Pentru că neavând căi de acces, neavând nodul de descărcare, comuna nu prezintă interes economic. În acest caz, nu poți avea agenți economici mari, puternici, care să aducă locuri de muncă pentru locuitorii comunei și, în același timp, să avem venituri la bugetul local. Darea în funcțiunea a stației de alimentare cu combustibil lichid, în localitate, face dovada că avem câștigate, la nivelul comunei, un număr de 11 noi locuri de muncă”, a mai punctat primarul.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*