FOTO Weekend de performanță pentru handbaliștii de la CSS Medgidia.Victorii importante și evoluții promițătoare în Campionatul Național

Handbaliștii Clubului Sportiv Școlar Medgidia își reconfirmă valoarea cu o noi victorii. FOTO CSS Medgidia
Handbaliștii Clubului Sportiv Școlar Medgidia își reconfirmă valoarea cu o noi victorii. FOTO CSS Medgidia

Echipele de handbal ale Clubului Sportiv Școlar Medgidia au avut un weekend plin de competiții, în care au demonstrat din nou ambiție, disciplină și spirit de echipă în cadrul etapelor Campionatului Național de Handbal.

Juniorii I au obținut o victorie spectaculoasă pe teren propriu, în fața formației CSS Călărași, cu scorul de 38–37, după un meci echilibrat și plin de intensitate. Juniorii II au confirmat forma bună a clubului, reușind un succes important în deplasare, în fața echipei CSS Galați, scor 41–40.

La categoria Juniori III, sportivii din Medgidia au fost învinși de CSM Constanța, scor 20–38, însă au arătat determinare și progres în joc, semn al muncii constante depuse la antrenamente. Totodată, o parte dintre juniorii IV, care evoluează sub formă de împrumut la CS Moldo Constanța, au pierdut partida disputată pe teren propriu, dar au avut o prestație curajoasă, jucând împotriva unor adversari mai mari ca vârstă.

Rezultatele din acest weekend confirmă efortul colectiv al sportivilor și al antrenorilor CSS Medgidia, dar și sprijinul important pe care clubul îl primește din partea Primăriei Municipiului Medgidia. Administrația locală susține activ dezvoltarea sportului de performanță, asigurând condiții moderne de pregătire și resurse pentru tinerii talentați ai orașului.

CSS Medgidia continuă astfel tradiția sportivă a municipiului, promovând excelența, fair-play-ul și pasiunea pentru handbal. Echipele clubului se pregătesc acum pentru următoarele etape ale competiției naționale, cu obiectivul clar de a menține Medgidia pe harta handbalului românesc.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*