FOTO VIDEO Un șofer a scăpat cu viață după ce Matizul său a intrat în coliziune cu un TIR pe DN 2A

Matizul scăpat de sub control a intrat în coliziune cu TIR-ul. FOTO ISU Dobrogea

Șoferul unui autoturism a fost rănit după ce șufa cu care era tractată mașina s-a rupt, iar aceasta a intrat într-un autotren pe DN 2A, în apropiere de localitatea Nicolae Bălcescu. La fața locului au intervenit echipaje medicale, pompieri și polițiști.

Accidentul s-a produs în jurul orei 10.30 cupă ce un autoturism Matiz ce era tractat cu o șufă a scăpat de sub controlul șoferului. Șufa s-a rupt, iar mașina a intrat în coliziune cu un autotren. În urma impactului, șoferul a rămas prins între resturile mașinii și a fost nevoie de intervenția pompierilor de la Detașamentul Medgidia a ISU Dobrogea cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare pentru a-l extrage. Acesta a fost preluat de echipajul elicopterului SMURD și l-a transportat la Spitalul Județean Constanța.

Cazul este anchetat de către polițiștii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Constanța.

„Un bărbat de 60 de ani a condus un autoturism pe DN 2A, pe prima bandă, dinspre localitatea Nicolae Bălcescu către Mihail Kogălniceanu, tractând un alt autoturism, condus de un bărbat de 74 de ani și, ajungând la km 178+700 m, din cauza unei defecțiuni tehnice, șufa de tractare s-a rupt, iar conducătorul auto de 74 de ani a pierdut controlul asupra direcției, s-a răsucit pe partea carosabilă, intrând în coliziune cu un TIR, condus de un bărbat de 32 de ani, pe același sens de mers, în spatele autoturismelor. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe sensul opus de mers, iar TIR-ul a părăsit partea carosabilă către stânga. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 74 de ani“, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*