Momente de panică pe Autostrada A2, pe sensul de mers București – Constanța. Un autoturism scăpat de sub control s-a izbit de parapetul lateral și a luat foc.
Accidentul s-a petrecut la km 202 sens de mers București – Constanța în jurul prânzului, fiind anunțată la 112 și o persoană rănită. La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD B din cadrul Detașamentului Medgidia a ISU Dobrogea.
Traficul rutier a fost blocat timp de mai bine de jumătate de oră, până când pompierii au reușit să stingă focul.
Persoana anunțată inițial ca fiind rănită a suferit doar un atac de panică și a refuzat transportul la spital.
Autoturismul a luat foc imediat după impact
Autoturismul a luat foc imediat după impact
Pompierii au intervenit cu două autospeciale. FOTO DRDP Constanța
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O mașină a fost distrusă vineri seara într-un incendiu în stațiunea Mamaia. Nu au existat persoane rănite în urma evenimentului. Pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la un autoturism aflat vizavi […]
O casă din localitatea Castelu a fost distrusă într-un incendiu provocat de explozia unei butelii. Potrivit ISU Constanța, pompierii s-au deplasat în noaptea de 9 spre 10 octombrie, pe strada Salciilor din Castelu, acolo unde […]
Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite, într-un accident rutier petrecut între două autoturisme în apropierea localității Mihai Viteazu. Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul a avut loc […]
Unde e VIDEO? Ca asa ati pus in titlu..
Mintiti ca sa deschida lumea stirea…si in strire poze de 2 lei..
Video este în curs de uploadare