FOTO VIDEO Un aparat laparoscopic performant a intrat în dotarea Spitalului Municipal Medgidia. Valentin Vrabie: “De această investiție vor beneficia peste 180.000 de pacienți”

Un aparat laparoscopic performant a intrat în dotarea Spitalului Medgidia. FOTO Ctnews.ro

Spitalul Muncipal Medgidia continuă să se modernizeze, iar primarul Valentin Vrabie reușeste să atragă investitori fie străini, fie de la noi din țară. Începând de săptămâna viitoare la unitatea spitalicească din municipiu vor putea fi realizate intervenții laparoscopice.

Iar acest lucru a fost posibil pentru că în dotarea secției de chirurgie a fost instalat un aparat laparoscopic performant. Achiziția a fost făcută și donată de clubul Rotary ”Cetatea Tomis” împreună cu câțiva parteneri printre care și Sterk Plast Medgidia.

”Sper ca beneficiarii acestei unități laparoscopice să se însănătoșească cât mai curând și să intre în familiile lor, în societate cât mai repede” a spus Coca Tincuța Dumitru- reprezentantul Clubului Rotary ”Cetatea Tomis” Constanța

Sistemul de chirurgie laparoscopică videoghidată, de ultimă generație, are o valoare de 56.000 de dolari și va deservii atât bolnavii din municipiul Medgidia, cât și din localitățile învecinate.

”Suntem obligați prin natura sufletului uman să mulțumim tuturor celor care sprijină această unitate care după cum știți, ușor, ușor revine la un nivel normal de încredere în rândul pacienților. Spitalul Medgidia nu deservește doar municipiul Medgidia, ci un sfert din județul Constanța. De această investiție vor beneficia peste 180.000 de pacienți” a precizat Valentin Vrabie, primarul Municipiului Medgidia

Spitalul Municipal din Medgidia se bucură de toata suținerea administrației locale, iar pentru primarul Valentin Vrabie sănătatea este o prioritate.

”Voi fi alături de Spitalul Municipal Medgidia pentru că cel mai important lucru pe această planetă este viața. Dacă salvăm oameni, asta înseamnă că ne îndeplinim menirea” a mai spus Valentin Vrabie.

Chirurgia laparascopică este o chirurgie modernă. În cadrul intervențiilor, se fac incizii mici de 2-3 centimetri prin care se introduc anumite instrumente cu care se lucrează în interiorul bolnavului. Acest lucru ajută la recuperarea mult mai rapidă a pacientului și la reinserția lui socială cât mai repede posibil.

”Gama operațiilor este destul de mare, momentan noi în spital putem să facem numai anumite intervenții, sperăm că în viitor vom putea face și alte intervenții mai complicate”, a declarat medicul chirurg Cristel Anagnostu

În acest moment la Spitalul din Medgidia se pot face următoarele intervenții: colecistectomi laparascopice, apendicectomi laparascopice, iar pe sfera genitală, intervențiile pe trompă, pe ovar.

Spitalul Medgidia mai are o unitate asemănătoare, care însă nu mai funcționează în parametri optimi.

‚‚Nu mai funcționează cum trebuie instrumentarul. Este, nu de unică folosință, dar la un moment dat se strică. Sunt foarfece, pense pe care nu ai cum să le repari. În momentul în care s-a stricat, s-a terminat, nu se mai pot repara’’, a mai spus medicul chirurg Cristel Anagnostu.

Printre obiectivele primarului Valentin Vrabie se află reabilitarea spitalului din Medgidia, iar la inceputul lunii martie, acesta a atras investiții de 12 milioane de euro pentru unitatea medicală și pentru Policlinică. De asemenea, Maternitatea din Medgidia este renovată cu ajutorul unui proiect internațional.

Armata americană a oferit 300.000 de dolari pentru renovarea saloanelor şi dotarea cu aparatură pentru nou-născuţi. Secția urmează să devină funțională din luna septembrie a acestui an.

Printre investițiile care au avut loc la sfârșitul anului trecut la Spitalul Medgidia se numără și un Computer Tomograf și RMN.

Spitalul Municipal Medgidia asigură servicii medicale pentru aproximativ 200.000 de pacienţi din Municipiul Medgidia şi din localităţile limitrofe, iar în ultimele 12 luni unitatea medicală a angajat 12 medici, pentru secţiile şi specialităţile cu deficit de personal.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*