FOTO VIDEO Teatrul de Stat Constanța deschide stagiunea cu premiera „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”

Conferință de presă la Teatrul de Stat Constanța. FOTO Paul Alexe

Teatrul de Stat Constanța deschide noua stagiune cu premiera spectacolului „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”, după un text original scris de Gabriel Sandu, cel care este și regizor alături de Elena Morar. Primele reprezentații, programate sâmbătă și duminică (4, respectiv 5 noiembrie), la Sala Studio din Str.Ion Lahovari, nr.2A, au fost prefațate de o conferință de presă la care a participat întreaga echipă de creație a spectacolului, cărora li s-a alăturat directorul general al Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn.

„Spectacolul emoționează, pentru că spectacolul are umor, este o combinație de candoare, umor, nostalgie, emoție, proză de bună calitate, muzică de bună calitate, are toate aceste elemente foarte bine integrate și poate crea premiza unei seri culturale, edificatoare, emoționante și plăcute, în același timp”, a creionat Erwin Șimșensohn noul proiect al teatrului constănțean.

Piesa pusă în scenă de tinerii regizori Elena Morar și Gabriel Sandu prezintă povestea unei curatoare de artă contemporană (Mireille, interpretată de Mirela Pană), fostă cântăreață în tinerețe, care câștigă selecția pentru a reprezenta România la Bienala de Artă din Veneția. De-a lungul a șase luni petrecute în Veneția, zece performeri închiși în expoziție retrăiesc amintiri reale sau ficționale din istoria muzicii ușoare românești, în conexiune (sau nu) cu întâmplări legate de Festivalul Mamaia, legate de vedete iconice, dar mai ales de destinele artistice mici, neîmplinite.

„Mă bucură foarte mult întâlnirea noastră artistică de la Teatrul de Stat Constanța și chiar sper ca spectacolul nostru să fie bine receptat de către public, pentru că dincolo de faptul că la Festivalul Mamaia s-au consacrat niște vedete pe care le cunoaștem cu toții, care sunt menționate, amintite, în spectacol, pentru noi este un prilej să vorbim despre condiția artistului și mai ales despre destinele celor care nu au câștigat, pentru tindem să aducem multe elogii, să vorbim foarte mult despre cei care au fost pe podium, însă nimeni nu-și amintește despre munca celui care a fost pe locul patru. Care a muncit la fel de mult, dar poate o notă cântată sub ton a făcut să piardă premiul”, a explicat regizorul și scenaristul Gabriel Sandu, contextul care l-a inspirat în scrierea sa, dar a punctat faptul că rezultatul final, cel care ajunge în fața spectatorului, n-ar fi fost același fără contribuția întregii echipe de creație.

„Sunt mândru de text, dar el nu ar fi fost același fără poveștile acestor oameni. Nu este un spectacol biografic pentru niciunul dintre ei, dar este inspirat din caracterul, din emoțiile, din vieţile lor și ficționalizat într-o proporție foarte mare.  Procesul nostru artistic, cu Elena Morar și cu actorii, cu Miruna Croitoru, cu scenografa noastră, a fost foarte frumos artistic pentru că a fost un proces în care ne-am contaminat reciproc, care s-a tot îmbogățit de la o întâlnire la alta și nu mă așteptam, pentru că este destul de greu să-ți imaginezi că 11 oameni vor veni deschiși către tine, către dramaturgie contemporană fără să bată cu mâna în masă, ceea ce nu s-a întâmplat. Deci e un gen de deschidere şi un gen de disponibilitate emoțională și sufletească care chiar cred că se reflectă în spectacol și îmi doresc foarte mult să vedem cum o să fie primit de aici încolo”, a mai spus Gabriel Sandu.

„Ideea lui Gabi de a aborda Festivalul Mamaia ca temă, ca pretext și ca și context pentru acest spectacol pe care l-am construit cu toții împreună, mi s-a părut o idee genială din două puncte de vedere. Primul, pentru că sunt realmente interesată de a lucra într-o formulă deschisă, în care spargem un pic ierarhia de viziune totalitară a regizorului care vine, iar toți ceilalți sunt niște executanți ai acestei viziuni fără să o pună sub semnul întrebării. Este spargerea acestui mit în care regizorul vine și bate cu pumnul, iar ceilalți sunt niște executanți, ca niște păpuși mânuite de acest mare păpușar.

Este un spectacol de echipă, iar implicarea fiecăruia în momentele şi în ansamblul spectacolului, nu doar în momentele de strălucire personală, a fost ceva care ne-a bucurat foarte mult, că nu a existat acest egoism scenic, care este într-adevăr seducător, dar îşi atinge o limită. Mi se pare că trăim într-o societate şi într-un context şi suntem într-un secol în care chiar ar trebui să ne întâlnim din ce în ce mai mult unii cu ceilalţi, pentru că aproape tot din jurul nostru ne impinge în extrema cealaltă să ne izolăm, să ne atomizăm, să rămânem eventual în lumea noastră virtuală, fără contact cu restul, iar acest contact permanent  al unuia cu celălalt a fost minunat.

Al doilea lucru ţine de spargerea acestei prejudecăţi că există o cultură înaltă, adică Enescu, clasică, frumos, şi o cultură joasă, să zicem de liga a doua, adică muzica uşoară, muzica pop, că muzica pop ţine parte dintr-un fel de cultură cu care nu te prezinţi în lume. Iar contextul pe care l-am găsit împreună cu Gabi de a circumscrie aceste poveşti în cadrul unei Bienale de artă la care participă acest performance, această revizitare a Festivalului Mamaia, este o modalitate de a ne întreba de locul pe care îl poate avea un eveniment din cultura locală, într-un context național sau internațional”, a declarat, la rândul său, regizoarea Elena Morar.

Distribuția spectacolului îmbină experiența unor artiști consacrați ai scenei constănțene, precum Mirela Pană, Luiza Martinescu, Dana Dumitrescu sau Liliana Cazan, cu talentul și exuberanța unor tineri actori, precum Cristiana Luca, Florin Aioane, Ecaterina Lupu sau debutanta Ramona Niculae.

„Când am început să facem castingul despre noi, cu poveștile noastre de viață, atunci tinerii creatori au descoperit că eu am participat la Festivalul Mamaia și am luat și premiu. Cum v-a venit ideea asta tocmai cu Mamaia, pe care eu îngropasem undeva? A fost o etapă, un capitol din viața mea, s-a terminat.

M-am enervat prima dată, că n-aveam chef să mai dezgrop, tocmai din ceea ce spuneau ei. Au fost și lucruri care, poate, în legătura mea cu Festivalul de la Mamaia, n-au fost cele mai bune, cele mai plăcute și gata, a fost o amintire frumoasă, dar nu mai aveam chef să vorbesc. Nici despre cum a fost întâlnirea cu Moculescu, nici despre ce a spus Monica Anghel… astea, ale mele… Dar în momentul în care a venit Gabi așa, elegant, nu știu, cu o grebluţă, și a început să mai scrijelească și a încept să-mi placă, nu știu. E foarte frumos când oamenii reușesc să mai trezească în tine emoții, când oamenii care nu te-au cunoscut și nu te-am văzut niciodată, te descoperă”, a mărturisit actriţa Mirela Pană.

Din păcate, primele două reprezentații sunt „sold out”, însă „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia” se anunță o piesă de rezistență din repertoriul actualei stagiuni a Teatrului de Stat Constanța. Următoarele reprezentații ale spectacolului sunt programate în luna decembrie, programul complet al teatrului putând fi vizualizat pe siteul oficial: www.teatruldestatconstanta.ro/spectacole.

Regia: Elena Morar și Gabriel Sandu. Scenografia, video, lighting design: Miruna Croitoru. Sound design și adaptare muzicală: Alexandru Neș. Coregrafie: Stela Cocârlea. Pregătire muzicală: Inga Postolache. Asistență scenografie: Nicoleta Ivan.

Distribuție: Florin Aioane (în rolul lui Matei), Liliana Cazan (Laura), Dana Dumitrescu (Bianca), Laura Iordan (Corina), Lucian Iftime (Radu), Cristiana Luca (Cătălina), Ecaterina Lupu (Irina), Luiza Martinescu (Adriana), Ștefan Mihai (Cristi), Ramona Niculae (Crina), Mirela Pană (Mireille), Theodor Șoptelea (Felix).

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*