Un accident rutier a fost înregistrat miercuri seară, pe DN 39, în jurul orei 21.45 la intrarea în localitatea 23 August. Apelantul la 112 a spus că este vorba de 2 victime într-o mașină, șoferul posibil încarcerat.
Accidentl s-a produs la ieșirea din curbă, în dreptul pieții agro alimentare. Aici, șoferul se pare că a piedut controlul direcției, nu a mai urmat drumul care viră la stânga și a ieșit în afară părții carosabile, lovindu-se de un copac. Echipele de salvare ajunse la față locului nu au mai putut face nimic, nici pentru șofer și nici pentru pasager. Amândoi erau decedați, căzuți unul peste celălalt. Niciunul nu purta centură de siguranță.
Cei doi erau din 23 August și se îndreptau spre casă, fiind tata și fiu, la volan aflându-se cel din urmă.
Cazul este anchetat de către Serviciul Rutier din cadrul IPJ Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Două persoane au ajuns la spital duminică dimineață, după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier. Rudele acestora care au ajuns în scurt timp la locul accidentului au fost încătușate […]
Zeci de percheziții au fost efectuate joi dimineață în Constanța, București și alte 21 de județe într-un dosar instrumentat de procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte […]
Poliţiştii din Constanța au depistat şi indisponibilizat un autoturism care figura ca fiind urmărit de autoritățile din Finlanda. Bărbatul în posesia căruia a fost depistat autoturismul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere […]
1 Trackback / Pingback