Calul a executat o plecăciune în fața oaspeților. FOTO Adrian Boioglu
Amatorii sportului nobil au avut în acest weekend parte de un spectacol de excepție la Arena Eqcvestria din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța. Numărul mare de vizitatori, dar și reacția acestora, i-a determinat pe organizatorii să se gândească să repete evenimentul la fiecare două săptămâni.
“Încercăm să prezentăm acest spectacol ca pe o atracție pentru toți cei care sunt pe litoral. Vrem să creăm aici la Pavilionul de călărie de la Arena Eqvestria situată în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, o școală de călărie care să reprezinte municipiul Constanța la concursurile naționale și internaționale”, a declarat Alexandru Nănescu, managetul Arenei Eqvestria.
La Arena Eqcvestria a fost recent realizat un manej în afara arenei de iarnă. Vizitatorii au parte de plimbări de agrement, cursuri de echitație care se fac zilnic între 9.30 – 18.30. Acolo sunt 12 cai de rase diferite, iar cel mai iubit cal este Zorro, care evoluează la fiecare spectacol.
Spectacol la Arena Eqcvestria din cadrul CMSN Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Spectacol la Arena Eqcvestria din cadrul CMSN Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Spectacol la Arena Eqcvestria din cadrul CMSN Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Spectacol la Arena Eqcvestria din cadrul CMSN Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Spectacol la Arena Eqcvestria din cadrul CMSN Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Directorul CMSN, Adrian Bîlbă. FOTO Adrian Boioglu
Spectacol la Arena Eqcvestria din cadrul CMSN Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Calul a executat o plecăciune în fața oaspeților. FOTO Adrian Boioglu
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Natura nu ratează nici o ocazie pentru a ne arăta cum nu ne pasă de ea și cât putem polua. După o ploaie torențială din zona de nord a județului Constanța, apele au adunat la […]
Direcția 5 a plecat în turneu național cu „Povestea noastră“, o poveste a celor 30 de ani de muzică. Fanii din Constanța și Cernavodă ai formației îi pot vedea pe membrii acesteia și îi pot […]
Programul de vizitare la Acvariu, Delfinariu, Microrezervație, Planetariu și Expoziția de Păsări Exotice s-a modificat începând cu 1 octombrie. Odată cu el, au scăzut și tarifele de intrare. Luni – Duminică între orele 09:00 – […]
Be the first to comment