FOTO VIDEO Restaurantul NEVADA by Nikki Events, cadrul idilic care dă viață poveștilor frumoase

Restaurant Nevada. FOTO Nikki Events

Poveștile frumoase sunt completate întotdeauna de peisajul și ambientul care le dă culoare și, uneori, prospețime pentru a scoate în evidență un eveniment aparte, unic în viața fiecăruia. Așa a luat naștere, în Constanța, restaurantul Nevada by Nikki Events, locul unde tradiția în elevarea calității și-a găsit sanctuarul.

Nicu Roșu, managerul restaurantului, a petrecut 12 ani în zona antreprenoriatului legat de organizarea de evenimente. Pas cu pas a căpătat experiență, a acumulat cunoașterea necesară în gestionarea exigențelor clienților, a învățat, alături de protagoniștii fiecărei povești cu final fericit, ce-i trebuie unui vis frumos să devină realitate.

Acum, rețeta magică prinde viață într-o locație special gândită pentru a organiza nunta perfectă, botezul mult visat, aniversarea emoționantă sau orice alt eveniment care merită să fie celebrat cu fast într-un cadru memorabil, alături oameni dragi.

„Înainte de a prelua acest restaurant, practic, cam de 12 ani, noi ne ocupăm de organizarea evenimentelor și, în sensul acesta, de fiecare dată, făceam parteneriate cu diferite restaurante sau cluburi în care noi veneam și aduceam plus valoare cu un eveniment. Timpul a trecut și am organizat evenimente frumoase de-a lungul celor 12 ani; evenimente bune, evenimente de suflet, evenimente unde oamenii au venit, s-au simțit bine, s-au distrat și ne-au ținut minte”, își descrie parcursul profesional în domeniul organizării de evenimente Nicu Roșu.

Anul 2022 a venit cu dorință de schimbare pentru antreprenorul constănțean. După mai bine de un deceniu în care a devenit expert în îndeplinirea dorințelor tinerilor aflați la începutul drumului în doi, a considerat că a venit timpul să își materializeze propria dorință, aceea de a avea o locație proprie care să îi poarte permanent amprenta și căreia să-i ofere o identitate inconfundabilă pe piața de profil de la malul mării.

„Această locație noi o știm de ani buni pentru că este locul unde făceam evenimente și este o locație foarte dragă, iar cu proprietarii avem un parteneriat foarte bun, care, de acum încolo, o să fie și mai bun. După cum se vede, această locație arată foarte bine, corespunde cerințelor noastre, credem că putem face evenimente foarte frumoase pentru miri care caută locații pentru nunți, pentru cei care caută locații pentru botezuri, logodne, majorate etc. Este o locație intimă, este o locație relativ nouă, pentru că a avut parte de un upgrade, nu mai arată cum arăta acum doi sau trei ani. Decorațiunile sunt toate noi, sunt confecționate manual, sunt ale noastre și sunt făcute de noi. Lumini, decorațiuni și absolut tot ce vedeți aici este nou”, afirmă cu satisfacție tânărul antreprenor constănțean. 

Restaurantul poate găzdui orice tip de eveniment la care să ia parte 150 până la cel mult 170 de persoane. Locul a fost proiectat și amenajat, ulterior reconfigurat, astfel încât să ofere cadrul necesar petrecerii unui timp de calitate, cu servicii la standarde înalte, oferite de oameni atent pregătiți. Sub noul management, restaurantul Nevada by Nikki Events se dorește a fi un spațiu memorabil prin atmosfera pe care o poate crea și un loc unde oamenii să fie nerăbdători să revină.

Cei care aleg restaurantul Nevada by Nikki Events drept cadru pentru ilustrarea poveștii lor, au parte de consultanță gratuită din partea unora dintre cei mai experimentați organizatori de evenimente din România. Nicu Roșu specifică de ce a optat pentru acest tip de serviciu oferit clienților săi:

„În cazul unora, poate că este primul eveniment pe care îl organizează în viață și atunci se întâlnesc cu fel și fel de necunoscute, cu firme care unele sunt serioase, unele sunt mai serioase, alte sunt mai puțin serioase, iar noi, cunoscând deja acest domeniu, putem să îi direcționăm către furnizorii cei mai serioși”.

Decorațiunile moderne, paleta de culori în tendințe și fiecare obiect atent ales din salonul de evenimente poartă amprenta Simonei Roșu.

„Soția mea s-a ocupat, a avut ideea ca tonalitatea salonului să se potrivească cu draperiile, cu tapetul, cu husele pentru scaune, cu fețele de masă și să fie incluse într-un decor”, dezvăluie Nicu Roșu.

Standardul agreat de soții Roșu pentru serviciile oferite celor care aleg să își plaseze visul în mâinile lor este acela că nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării.

„Nu poți ca, la dansul mirilor, care este o dată în viață, să ai parte de o eroare, să nu se aprindă artificiile sau să ai parte de furnizori care nu livrează la timpul potrivit. Atunci acesta este și rolul meu, pe lângă faptul că le putem oferi serviciile din restaurant, să le oferim și servicii extra” pentru ca povestea frumoasă să nu fie umbrită ne absolut nimic, consideră Nicu Roșu.

Un atu al echipei din spatele întregului proces de organizare de evenimente este media de vârsta fragedă, care vine la pachet cu entuziasm, pasiune și ambiție aprigă pentru atingerea perfecțiunii.

„Suntem o echipă tânără ca medie de vârstă, o echipă formată și sudată în ani de zile pe parcursul evenimentelor anterioare. Indiferent că discutăm de bucătari, bucătărese, ospătari, ospătărițe, barmani, toți sunt oameni cu experiență, iar cei care ne-au călcat pragul și au avut parte de o experiență alături de noi, cred că pot să confirme cel mai bine acest fapt. Au avut parte de traininguri și în continuare așteptăm alături de noi persoane tinere care doresc să se implice în acest domeniu”, mai spune managerul restaurantului.

Organizarea de evenimente nu este un domeniu la îndemâna oricui, ține să sublinieze Nicu Roșu.

„Una este când vii la un eveniment în calitate de invitat, iei loc la masă, ești servit, te distrezi, bei, mânânci și alta este situația când vii și muncești în cadrul unui eveniment. Un eveniment, o nuntă de exemplu, care începe la ora 20:00 și se termină la 03:00 – 04:00 dimineața, la noi începe undeva la ora 17:00 și se termină undeva la 05:00 – 06:00 dimineața”, ține să adauge antreprenorul.

Meniul este un punct aparte și deosebit de important în economia oricărui tip de eveniment organizat, fie că este vorba de o nuntă, un botez, un eveniment corporate sau petrecerea de Revelion. Iată de ce componenta culinară este una dintre cele mai dinamice și care trebuie menținută mereu la un standard ridicat atât din punct de vedere al calității, dar și în ceea ce privește creativitatea.

„Odată cu revigorarea acestei locații am conceput și meniuri noi cu care să venim în fața clientului și cu care să satisfacem chiar toate gusturile. Nu putem avea un specific anume în domeniul acesta al organizării de evenimente pentru că riscăm să avem mai mult de pierdut dacă ne alegem o nișă de meniuri”, punctează Nicu Roșu.

Cei care doresc să își plaseze dorințele pentru clipe deosebite sau visul nunții ideale sub bagheta celor de la Nevada by Nikki Events au la dispoziție mai multe modalități de a intra în legătură cu organizatorii. O pot face fie online, pe pagina de Facebook Nikki Events, pe Instagram sau direct la adresa locației, pe bulevardul Aurel Vlaicu, în zona campusului universitar.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. CTnews.ro | Restaurantul Nevada by Nikki Events, cadrul idilic al poveștilor frumoase – Nevada

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*