FOTO VIDEO Razie lungă, în noaptea cea mai scurtă din an. Polițiștii constănțeni au aplicat 186 amenzi și au tras pe dreapta 15 bețivi

Polițiștii au aplicat sancțiuni șoferilor prinși în neregulă. FOTO IPJ Constanța

Polițiștii constănțeni au organizat, în cursul zilei de 31 martie o acțiune de amploare pe raza municipiului Constanța, la care au fost angrenați peste 160 de polițiști din departamentele Poliție Rutieră și Ordine Publică. În acest context, au fost controlate peste 850 de autovehicule și au fost constatate 22 de infracțiuni, majoritatea la regimul circulației rutiere.

În data de 31 martie, în intervalul orar 2.00 – 10.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța, împreună cu polițiști ai Serviciului Rutier Constanța, polițiști din cadrul secțiilor de Poliție urbană 1-5, secțiilor de Poliție Rurală 1 și 2, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic au desfășurat o activitate pe linia respectării legislației în vigoare privind circulația pe drumurile publice, dar și prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

În urma controalelor, polițiștii constănțeni au constatat 22 de infracțiuni, dintre care 14 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, trei pentru conducere fără permis, una pentru conducere sub influența substanțelor psiho-active, două infracțiuni de încredințare a unui autoturism unei persoane care nu posedă permis de conducere și două la Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

De asemenea, au fost controlate 856 de autovehicule, fiind aplicate 186 de sancțiuni contravenționale, dintre care 111 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În cadrul acțiunii au fost reținute 17 permise de conducere (dintre care 16 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice) și au fost retrase 16 certificate de înmatriculare și trei seturi de plăcuțe de înmatriculare.

Polițiștii Secției 2 au depistat în jurul orei 3.50, un bărbat, în vârstă de 24 de ani, care a condus un autoturism pe strada Suceava, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul testării cu aparatul etilotest fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În jurul orei 04.00, polițiștii rutieri au depistat un bărbat, în vârstă de 27 de ani, care a condus un autoturism pe Șoseaua Mangaliei, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul testării cu aparatul etilotest fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Jumătate de oră mai târziu a fost depistată o femeie, în vârstă de 30 de ani, care a condus un autoturism pe strada Plopilor, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul testării cu aparatul etilotest fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe raza Secției 4 a fost depistat un bărbat, în vârstă de 20 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu, în timp ce se afla sub influența substanțelor psiho-active. În urma controlului autovehiculului a fost descoperită o țigaretă confecționată artizanal, susceptibilă a fi substanță cu efect psihotrop.

Dimineață, în jurul orei 6.30, un minor, în vârstă de 17 ani, le-a dat bătăi de cap polițiștilor. Acesta a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. individul nu a oprit la semnalele regulamentare de oprire ale polițiștilor, astfel că a fost urmărit în trafic. În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că autoturismul aparținea unei alte persoane, un bărbat în vârstă de 31 de ani, care i-a încredințat minorului autovehiculul pentru a-l conduce.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*