FOTO VIDEO Primarul Viorel Ionescu transformă Școala Veche din Hârșova într-un muzeu de istorie. Proiectul are o valoare de 3,2 milioane de euro   

Viorel Ionescu, primarul orașului Hârșova. FOTO Ctnews.ro

O clădire de patrimoniu din orașul Hârșova își va recăpăta strălucirea de altădată. Vorbim despre Școala Veche ”Vasile Cotovu” care va fi reabilitată și transformată în muzeu, iar clădirea alăturată, Casa Pedagogului, va fi bibliotecă de cartier.

Toate aceste lucruri vor fi posibile datorită administrației locale din oraș care a demarat, în anul 2017, un proiect transfrontalier, în parteneriat cu Municipalitatea Krushary din Bulgaria, Muzeul Național de Istorie din Constanța și Muzeul din Dobrich, Bulgaria.

”Este un proiect care mie personal îmi place, prin care încercăm ca această clădire emblematică pentru orașul Hârșova să o introducem într-un circuit turistic și împreună cu alte proiecte pe care le-a gândit autoritatea locală sau le-am gândit, pentru că trebuie să-mi asum aceste proiecte, încercăm să dezvoltăm orașul. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 3.200.000 de euro, iar partea română, autoritatea locală, contribuie cu 8.500.000 de lei”, a precizat Viorel Ionescu, primarul orașului Hârșova.

Clădirea istorică Școala Veche din Hârșova a fost inaugurată în 1904 de către familia regală, care se afla într-un voiaj pe Dunăre.

În 1916, în Primul Război Mondial, școala a fost distrusă de trupele care au ocupat Dobrogea. A fost arsă din temelii, a fost arsă cartea de aur a muzeului. Muzeul a fost redeschis în 1926 în Casa Pedagogului. Clădirea a fost refăcută foarte greu după 1920, dovadă că în 1926 muzeul nu a mai stat în școală, s-a mutat în Casa Pedagogului. A funcționat așa pâîn anii regimului comunist, când a fost transformată din școală în internat pentru liceul din localitate și a funcționat asa pâîn anul 2000, a spus Constantin Nicolae, responsabil la Muzeul Carsium din Hârșova.

Din anul 2000 clădirea a fost lăsată în paragină, fără pază, iar oamenii străzii au furat tot ce au apucat de la gardul monumental din fier până la sobele din interior. Singura măsură luată de autoritățile locale de la acea vreme pentru conservarea clădirii a fost zidirea ușilor și ferestrelor.

”Este un proiect bun, este un proiect benefic, nu înțeleg de ce totuși unii doresc să-l critice. Ajung să cred că din răutate, și aici înțelege acea persoană, nici nu vreau să-i pomenesc numele, pentru că a condus orașul în 2000-2008 și este bine să rămână totuși în negura timpului, nefiind în stare să facă nimic pentru acea clădire, chiar în timpul celui de-al doilea mandat, după cum ați văzut intrarile în școală sunt zidite. Chiar acea persoană a hotărât să zidească, în loc să încerce să facă ceva. Acum e de înțeles pentru a nu cauza anumite accidente. Dar totuși, să vii și să critici, și în această critică să vezi totuși ura pe care o ai, sau răutatea, când vezi că cineva încearcă să construiască, spune foarte multe de el ca și caracter”,a precizat Viorel Ionescu, primarul orașului Hârșova.

Un control al autorității de management l-a făcut pe primarul Viorel Ionescu să reevalueze prelungirea proiectului ,iar veștile au fost bune: primarul a primit asigurări că i se va aproba cererea.

”Proiectul acesta se derulează conform planului, aceste mici întârzieri reclamate de unii au fost datorate modificărilor legislative pe parte de securitate la incendiu. Ca urmare a evenimentului nefericit din cazul Colectiv, au apărut anumite măsuri ce trebuiesc implementate și automat a trebuit o refacere de proiect, implică o oarece birocrație, dar am mai spus-o nu este numai în România, ci această birocrație exista și în Uniunea Europeană, numai că în general nouă ne place să ne criticăm, să ne aruncăm noroaie și să ne punem piedică în lucrurile pe care vrem să le realizăm. Deci acest proiect este în desfășurare, este în parametri și acest proiect se va realiza. Iar la sfârșit în 2020 hârșovenii vor vedea, din nou, cum spunem noi, Școala Veche”, a mai spus Viorel Ionescu, primarul Hârșovei

Când lucrările se vor termina la Școala Veche, toate piesele din actualul Muzeu Carsium vor fi aduse aici și expuse. Acum, clădirea este neîncăpătoare pentru întreg tezaurul, iar piesele sunt păstrate în cutii, sub vitrine.

”Sunt foarte interesat ca proiectul să meargă mai departe și să îi dăm acestei instituții un sediu corespunzător pentru că nu mai corespunde. El a fost bun câțiva ani, atunci când l-am făcut, facerea unui muzeu e ca un fel de hei-rup. Îl faci întâi într-o sală mică, apoi într-o sală mai mărișoară, arăți lumii că trebuie să-l duci mai departe și exact în stadiul ăsta suntem acum. Să ne ducem în acestă clădire istorică,”a precizat Constantin Nicolae, responsabil la Muzeul Carsium din Hârșova

Nu doar muzeul stă în atenția primăriei zilele acestea. Pe masa edilului se află și dosarul de asfaltare a 10 străzi. Acestea alcătuiesc un circuit care leagă Școala Veche de Cetatea Carsium și pentru care autoritățile au achiziționat 20 de biciclete. Restaurarea Ansamblului Cotovu și asfaltarea circuitului pentru biciclete vin în completarea proiectului Consiliului Județean de restaurare a Cetății Carsium.

”Proiectul are la bază o deschidere față de turism, dorim să facem cunoscut orașul, dorim și noi, dar și partenerii  bulgari să facem un muzeu în aer liber. Ei au cetatea Zapada, care la fel se reabilitează. În cadrul acestui proiect se pune problema să facem un circuit turistic România-Bulgaria. Pe marginea acestui proiect se dorește să avem posibilitatea să ajutăm turiștii să facă puțin sport. Le dăm posibilitatea să-și lase mașinile la muzeu, să ia o bicicletă și să vadă orașul și de ce nu, să plece spre Capidava. Circuitul turistic va fi: Hârșova-Muzeu-Cetatea Carsium-Capidava- Krushary-Zapada. Ne dorim să introducem în acest circuit toate cetățile de pe partea noastră, cât și cetățile din Bulgaria. În cadrul proiectului exista o strategie comună, iar la finalitatea lui vor fi și hărți comune turistice care vor prezenta atât malul românesc, partea de cetăți de pe malul Dunării cât și cetățile bulgare.” a afirmat Mihaela Dominte – șef Serviciu Achiziții Publice în Primăria Hârșova.

Prin aceste proiecte autoritățile locale se așteaptă ca numărul turiștilor să crească, pasionații de istorie având de descoperit în această zonă numeroase atracții, care pot fi combinate și cu mișcarea în aer liber.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*