FOTO VIDEO Primăria orașului Cernavodă demarează lucrările de reabilitare și creștere a performanței energetice la patru blocuri din Cartierul Columbia

Blocuri care vor fi reabilitate în Cernavodă. FOTO Paul Alexe

Primăria Orașului Cernavodă continuă lucrările de reabilitare a blocurilor din localitate, construite înainte de anul 1990, și care se află într-o stare avansată de degradare. Primele blocuri reabilitate sunt cele din cartierul Încălzire, lucrările fiind încheiate la sfârșitul lunii trecute, astfel că 140 de familii, din cinci blocuri, locuiesc acum în condiții decente.

În perioada imediat următoare, alte 140 de familii, care locuiesc în patru blocuri de locuințe din cartierul Columbia, vor beneficia de acest program de reabilitare, demarat de către administrația publică locală din orașul Cernavodă.

„La licitație avem, acum, patru blocuri din cartierul Columbia, pe strada Liliacului, cu mai multe scări, sunt 140 de familii care beneficiază. Licitația a fost lansată la jumătatea lunii martie, iar după atribuire ne apucăm de reabilitare și sperăm să le terminăm în acest an, urmând să arate precum cele reabilitate, în acest an, în cartierul Încălzire”, a declarat, pentru CTnews, viceprimarul orașului Cernavodă, Șerif Cîrjali.

Reprezentantul administrației locale reamintește faptul că lucrările sunt finanțate integral din fonduri guvernamentale (aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și care acoperă 60 la sută din cheltuieli) și din bugetul local (fonduri aprobate prin hotărâre de consiliu local, care reprezintă restul de 40 la sută din valoarea lucrărilor), singura cerință pe care beneficiarii trebuie să o îndeplinească fiind aceea de a se constitui în cadrul unor asociații de locatari. În cazul celor patru blocuri de pe strada Liliacului, valoarea estimată a obiectivului de investiții este de 1.714.909,14 de lei, fără TVA.

„Încurajăm cât mai mulți dintre cetățenii orașului care locuiesc la blocuri să se constituiască în asociații de locatari, pentru a putea fi accesate aceste fonduri. Lucrările de reabilitare vor cuprinde izolarea termică a fațadei blocurilor, cu vată bazaltică, vopsirea fațadelor, înlocuirea tâmplăriei exterioare, reabilitarea și modernizarea instalației de distribuție a agentului termic din partea comună a blocului de locuințe, repararea instalației de distribuție a apei reci din subsolul blocului, până la căminul de branșament, refacerea acoperișului și izolarea termică a planșeului subsolului, reabilitarea casei scării și înlocuire ușă intrare, totul, repet fără ca cetățenii să plătească vreun leu”, a punctat viceprimarul.  

Pe lângă beneficiile imediate, locuitorii din blocurile reabilitate vor avea de suportat cheltuieli mai mici pe timpul perioadei friguroase a anului, economiile la costurile pentru energia termică urmând să scadă cu până la 30-40 la sută.

Cele patru imobile din cartierul Columbia avute în vedere pentru continuarea programului de reabilitare și creștere a performanței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Cernavodă, sunt blocurile nr.11, nr.12, nr.14 şi nr.15, toate situate pe strada Liliacului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*