FOTO VIDEO Primăria Fântânele susține tinerii care vor să facă sport de performanță. 14 luptători de la clubul din comună au participat la o gală K1 organizată în localitate

Gala K1 de la Fântânele. FOTO Adrian Boioglu

Sportul și mișcarea în aer liber reprezintă cheia dezvoltării armonioase. Nu este o frază clișeu, ci un adevăr de care tot mai mulți oameni țin cont în ziua de azi. Însă, în comuna Fântânele din județul Constanța, principiul acesta a fost ridicat la rang de politică locală, iar adminstrația îi susține cu toate forțele pe copiii și tinerii care vor să facă sport și nu oricum, ci sport de performanță. Pentru că performanța este cea care contează și modelează caractere.

“Comunitatea locală are nevoie de sport, și pentru asta am înființat Clubul Sportiv Viitorul Fântânele, de ceva timp. Avem secția de fotbal cu copii și senori și mai nou de 2 ani avem secția de luptători K1. Am luat-o ușor-ușor. Am început de la Liga 6-a la fotbal și am ajuns la Liga 4-a să ne batem pentru Liga 3-a. Acum am venit cu o ramură nouă datorită unei infuzii de tinerețe (un antrenor mai tânăr, cu ambiții, luptător K1) și deja suntem la un nivel foarte ridicat. Comunitatea clar că primește bine o asemenea inițiativă și e o mândrie, să ne înțelegem. Pentru comuna Fântânele, să boxezi în gale profesioniste, să ai 6-7 campioni naționali și chiar și echipă de fotbal cu care să te bați la promovare pentru Liga 3-a, nu e un lucru mic” spune Gheorghe Popescu, primarul din Fântânele.

În weekend, comuna Fântânele a găzduit o gală de lupte K1, la Căminul Cultural. Sala arhiplină, sportivi mulți, atmosfera încinsă și strigăte de încurajare din toate părțile: așa arată o competiție de anvergură în care primăria și localnicii pun și trup și suflet.

“Este o competiție pe cale să devină tradiție, organizată de Radu Medeleanu de la Clubul Sportiv din Fântânele. Sunt foarte mulți sportivi și foarte mulți antrenori datorită faptului că și Medeleanu are o grupă serioasă de sportivi și merge la toate competițiile unde este invitat și meciurile sunt foarte strânse pentru că sunt foarte mulți copii campioni naționali la categoriile lor de vârstă și greutate”, explică Lucian Stoicoci, antrenor CS Keru Kento din Constanța.

În competiția de la Fântânele clubul local s-a prezentat cu 14 luptători, deși pe liste sunt mult mai mulți tineri înscriși. Însă primăria a decis ca să îi susțină material doar pe cei care fac performanță și au obținut licențe de la Federația Română de Budo Kai. Susținerea Primăriei e foarte importantă: sportivii merg în cantonamente plătite de administrația locală (în scurt timp vor pleca o săptămâna la Brașov), primesc indemnizații bănești și hrană specifică sportivilor.

“Ajutorul oferit de Primărie? De-ar fi să dau o notă de la unu la zece, aș da 11. Cu asta spun totul. Ne-a dat Dumnezeu un primar pe cinste! Exat de asta aveam nevoie. Dacă vrei să faci sport de performanță și nu ai susținere economică în primul moment, nu poți să faci nimic. Trebuiesc bani pentru alimentație, pentru deplasări, mai trebuie și un bănuț la sportivi ca să-i motivezi, că dacă nu, se pierd. Ei bine, noi dispunem de toate astea. În alte orașe sunt mulți sportivi buni și talentați dar pentru că nu au ceea ce avem noi, se pierd. Noi am deschis sala acum 2 ani și avem și în ziua de azi aceeași sportivi pe care i-am avut atunci, la început” spune Radu Medeleanu antrenor la Clubul Sportiv Viitorul Fântânele.

La Fântânele Consiliul Local și echipa de la Primărie au înțeles că sportul este și instrumentul cel mai bun de socializare și de dezvoltare a valorilor educative: disciplina, răbdarea, concentrarea. Cei timizi vor câștiga încredere în ei și vor învăța să se exteriorizeze practicând un sport de echipă (la fotbal, de exemplu), în timp ce copiii plini de energie învață concentrarea și autocontrolul în sporturile mai precise. Implicarea edililor în susținerea clubului local n-a întârziat să-și arate roadele. Florentina Constantin reprezintă comuna în toate competitiile de arte marțiale.

“Am o experiență de aproape doi ani, sunt campioană națională la Budo Kai, kempo. Astăzi o să lupt cu un băiat pentru că nu am o competitoare înscrisă”, spune sportiva din Fântânele. Iar cel mai bun din localitate, Marian Florin Soare e la fel de entuazist: “Am luptat în foarte multe gale și mulțumesc antrenorului meu pentru susținere și sponsorilor mei pentru ajutorul dat”.

 “Sunt sportivi care deja luptă în galele mari, care vor face spectacol aici. Aici este o competiție bine organizată, cu un arbitraj foarte bun, meciuri echilibrate, se ține cont de kilograme și de vârsta sportivilor și cu siguranță competiția va deveni tradiție și va fi mai mare de la o ediție la alta” spune Lucian Stoicoci, antrenor la CS Keru Kento din Constanța.

Comună Fântânele devine un model de dezvoltare locală pentru multe comunități din Dobrogea. Primăria se îngrijește nu doar de infrastructură locală, ci și de oamenii din comunitate. În viziunea echipei din adminstrația locală, viața comunității trebuie susținută și material și spiritual.

“În paralel cu activitatea sportivă, la fel încurajăm și activitatea artistică. Eu unul consider – am mai spus asta – că educația pe linie sportivă și artistică e la fel de importantă ca învățământul. Nu putem să ne axăm pe sport sau pe partea artistică sau pe religie dacă nu avem o dezvoltare susținută din punct de vedere economic, al infrastructurii și al  administrației. Până la sfârșitul mandatului avem multe proiecte. Rigole, asfaltări, șosea de centură, centru medical, sală de sport – unele sunt în derulare, altele vor începe execuția anul asta. Toate merg în paralel cu latura sportivă și cu latura culturală”, explică Gheorghe Popescu, primarul din Fântânele.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*