FOTO VIDEO Primăria Cernavodă modernizează grădinița numărul 5 din oraș. Clădirea va fi eficientizată din punct de vedere energetic, vor fi instalate panouri fotovoltaice și vor fi montate pompe de căldură

Grădinița numărul 5 din Cernavodă. FOTO Adrian Boioglu

Primăria Cernavodă a anunțat că modernizează grădinița numărul 5 din oraș “Voinicelul” cu fonduri de la Administrația Fondului de Mediu. Astfel, clădirea urmează să fie eficientizată din punct de vedere energetic, urmând să fie instalate panouri fotovoltaice și să fie montate pompe de căldură.

Viceprimarul orașului Cernavodă, Șerif Cîrjali, a povestit pentru CTnews, cum a început acest proiect.

“Domnul primar și administrația locală, de când am început mandat, din 2016, sunt concentrați pe educație. Am modernizat toate școlile, toate grădinițele și le-am și dotat. Au venit cei de la Inspectoratul Școlar Județean Constanța și ne-au spus că sunt fonduri care se pot accesa pentru utilarea școlilor. Domnul primar i-a chemat pe toți directorii de școli, era și inspectorul școlar general și spunea: fondurile astea sunt pentru asta. Avem. Deci noi aveam. Chiar au rămas surprinși că noi aveam deja. Într-un final am accesat un milion, pentru că atât a fost necesitatea.

Dar asta vreau să vă spun, că domnul primar este concentrat pe învățământ, pe grădinițe, ca să le creăm condiții cât de cât mai bune. Acum am accesat pentru Grădinița numărul 5. S-au accesat fonduri de la Administrația Fondului de Mediu (AFM) în valoare de 4 milioane 800 de mii de lei pentru eficientizarea energetică. Asta ce înseamnă? Înseamnă că va fi clădirea izolată cu vată bazaltică, toată tâmplăria va fi schimbată, acoperișul va fi schimbat, vor fi panouri fotovoltaice, instalația electrică se va schimba, se vor pune niște pompe de căldură. Deci va fi o grădiniță nouă”, a spus Șerif Cîrjali.

Viceprimarul a explicat cum a ajutat eficientizarea energetică pe care Primăria Cernavodă a făcut-o la blocurile din oraș.

“Noi am făcut eficientizare energetică la blocuri, pentru cei care și-au făcut asociații chiar dacă blocurile arătau bine. Și cetățenii ne spun: nu mai îmi trebuie aer condiționat și iarna trebuie să mă deconectez de la căldură, că este foarte cald sau foarte răcoros vara. Facilitatea o vezi după ce o izolezi, după ce îi pui o haină nouă pe ea. Scopul nostru este să reducem cheltuielile”, a povestit viceprimarul din Cernavodă.

El a explicat cum funcționează sistemul de încălzire în orașul Cernavodă.

“Noi avem sistemul centralizat de la Centrala nucleară. Vine agentul primar de la centrala nucleară care este plătit de centrala nucleară și îl plătim la rândul nostru centralei nucleare și agentul secundar, care este sistemul nostru, al orașului, care sunt punctele termice, iar din abur îl transformă în apă caldă și căldură pentru populație și pentru instituții”, a mai afirmat Șerif Cîrjali.

Părinții care au copiii la grădinița numărul 5 au fost suprinși când au auzit că unitatea de învățământ va intra din nou într-un proces de modernizare.

“Părinții au zis că s-au băgat o grămadă de bani în grădinița aceasta. Ce mai vreți să-i mai faceți? Sunt bani de la AFM, bani guvernamentali, de la Mediu și noi vrem să punem fotovoltaice ca ăsta este trendul, să aducem o economie pentru Consiliul Local, pentru Primăria Cernavodă și pentru un confort mai bun pentru copii”, a mai povestit viceprimarul din Cernavodă.

De asemenea, pe lângă investițiile care vor fi realizate la clădirea respectivă, vor fi făcute lucrări și în curtea interioară a unității.

“Patru milioane 800 de mii nu ajung, mai trebuie să punem noi o cofinanțare de 780 de mii de lei. O să punem aceștia bani ca toată grădinița să nu mai aibă nevoie de altă investiție. Aici, în curte, am pus niște ansambluri de joacă. Celelalte erau foarte vechi și foarte îmbătrânite. Acuma urmează și curtea interioară să o renovăm și să o refacem. Deci la grădinița asta nu o să mai avem de făcut niște lucrări sau ceva de renovat mulți ani de acum încolo”, a mai declarat Șerif Cîrjali. El a mai adăugat că Grădinița numărul 5 este frecventată de aproximativ 60 de copii.

Viceprimarul își dorește ca lucrările de modernizare la această grădiniță să înceapă cât mai curând.

“Ni s-a aprobat proiectul, i-am dat drumul. Ăstea sunt etapele: studiu de fezabilitate, proiectare și execuție, apoi licitație. Sperăm anul ăsta să finalizăm. Noi am vrea mâine, dar sunt etapele pe care trebuie să le respectăm și licitație, contestații. Asta-i procedura”, a explicat viceprimarul din Cernavodă.

El s-a mai referit și la programul de sport de masă care este dezvoltat de către administrația publică locală.

“Domnul primar a extins și a făcut sportul de masă să fie cât mai amplu și mai accesibil. Deci avem toate sporturile, începând de la handbal, volei, înot, șah, tenis. Deci avem toate sporturile. Și acesta este scopul, copii să facă un sport, nu să stea pe tabletă sau pe telefon sau, Doamne ferește, să se drogheze”, a mai spus viceprimarul din Cernavodă.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*