Pompierii și polițiștii au intervenit joi după amiază în urma unui apel la 112, o persoană sesizând faptul că la geamul unui apartament de la etajul 4 al unui bloc, se află cățărat un copil de câțiva ani.
La blocul situat pe strada Suceava din municipiul Constanța a ajuns un echipaj de pompieri al ISU Dobrogea, unul de pompieri și unul al SAJ Constanța. Pompierii au reușit să îi atragă atenția copilului și să îl cheme la ușă. Aici, doi dintre salvatori l-au ținut de vorbă, discutând despre eroii preferați ai copilului și grădiniță, până să se ia decizia cum se va interveni. Inițial, pompierii au vrut să intre cu ajutorul unei frânghii pe geam și să stea cu copilul până apăreau părinții, dar ulterior s-a decis spargerea ușii. Chiar înainte de a se trece la acțiune, echipajul de poliție, după multe încercări a reușit să dea de urma tatălui, familia fiind despărțită. Părintele a spus că va ajunge în câteva minute. Între timp a fost solicitată și prezența unui inspector al DGASPC Constanța, pentru că de-a lungul timpului au fost mai multe probleme cu minorul respectiv. Acesta a decis să se interneze copilul întru centru al DGASPC în regim de urgență , până se va lua o hotărâre cu privire la soarta lui.
Pompierii l-au ținut de vorbă prin ușă pe copilul încuiat în casă pentru ac acesta să nu se mai apropie de geam. FOTO Cătălin Schipor
Polițiștii au reușit în ultimul moment să dea de tatăl minorului încuiat în casă. FOTO Cătălin Schipor
Pompierii l-au ținut de vorbă prin ușă pe copilul încuiat în casă pentru ac acesta să nu se mai apropie de geam. FOTO Cătălin Schipor
Pompierii l-au ținut de vorbă prin ușă pe copilul încuiat în casă pentru ac acesta să nu se mai apropie de geam. FOTO Cătălin Schipor
Pompierii l-au ținut de vorbă prin ușă pe copilul încuiat în casă pentru ac acesta să nu se mai apropie de geam. FOTO Cătălin Schipor
Pompierii l-au ținut de vorbă prin ușă pe copilul încuiat în casă pentru ac acesta să nu se mai apropie de geam. FOTO Cătălin Schipor
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Mai multe percheziții au fost efectuate la locuințele a doi bărbați care au dat spargeri în Năvodari. Potrivit IPJ Constanța, la data de 6 ianuarie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari, sub coordonarea procurorului de […]
În cursul zilei de 29 octombrie, polițiștii au fost sesizați de către rudele unui bărbat în vârstă de 64 de ani din localitatea Topalu că respectivul a plecat de acasă într-o direcție necunoscută și nu […]
Un proiect pentru depistarea activă a tuberculozei în județul Constanța va demara de marți, 1 februarie, urmând să acopere 23 de comune constănțene unde caravana mobilă va asigura servicii medicale gratuite pentru sănătatea plămânilor și […]
Be the first to comment