FOTO VIDEO Orașul Hârșova, pași hotărâți pe calea modernizării. Proiecte importante de infrastructură, finanțate din bani europeni și guvernamentali, au fost finalizate sau sunt în curs de implementare

Primăria Hârșova. FOTO Paul Alexe

Orașul Hârșova s-a înscris, în ultimii ani, pe drumul transformărilor într-un oraș modern, european. Administrația publică locală, condusă de primarul Viorel Ionescu, a înțeles că șansa localității la dezvoltare stă în accesarea banilor europeni.

Astfel, grație unei strategii moderne și a implementării unor proiecte majore de investiții, orașul a cunoscut schimbări importante la nivel de infrastructură, care au ca rezultat ridicarea confortului urban pentru locuitorii săi.

Orașul a început să funcționeze. Avem proiecte mari, pe fonduri europene, pe fonduri guvernamentale, avem și proiecte mai micuțe, finanțate din bugetul local, dar baza, din punctul meu de vedere, pentru dezvoltarea orașului Hârșova, în ultimii patru ani de zile, dar și pe viitor, a reprezentat-o și sper să o reprezinte și de acum înainte, atragerea de fonduri europene, a declarat, pentru Constanța NEWS, primarul Viorel Ionescu.

În momentul de față, avem șapte proiecte pe POCU (Programul Operațional Capital Uman) / POR (Programul Operațional Regional) și pe POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare), dar și trei proiecte prin Regio România-Bulgaria, a adăugat primarul constănțean.

Cele mai importante proiecte sunt finanțate prin fonduri guvernamentale și fonduri europene. Prin fonduri guvernamentale, proiecte finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), Primăria Hârșova a reușit să finalizeze patru proiecte. Unul dintre proiectele prioritare a vizat reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere.

„Este vorba despre reabilitarea drumurilor din orașul Hârșova, proiect prin care s-au reabilitat și modernizat străzi și tronsoane de străzi, pe o lungime de aproximativ 10 kilometri, în orașul Hârșova, satul Vadu Oii și Ferma 1.

Au fost lucrări ce au avut în vedere refacerea fundației drumurilor, s-a pus strat de piatră, apoi s-a asfaltat. Au fost refăcute trotuarele, puse borduri și construite podețe de acces către gospodăriile din zonă, a declarat, pentru Constanța News, Carmen-Mihaela Cheran, director executiv în cadrul Direcției Implementare Fonduri Europene din cadrul Primăriei Hârșova.

Valoarea proiectului s-a ridicat la 9.3 milioane lei, din care 8.8 milioane lei de la bugetul de stat, restul de 444.000 lei fiind co-finanțare.

Pentru creșterea confortului urban în localitate, au demarat lucrările de amenajare a unor spații verzi, prin implementarea unui proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Investiția constă în amenajarea a 2 spații verzi, tip scuaruri, în suprafața totală de 12.084,00 mp, pe terenuri situate în intravilanul orașului Hârșova. Prin acest proiect am urmărit îmbunătățirea și revitalizarea mediului urban din Orașul Hârșova”, ne-a declarat reprezentanta primăriei Hârșova. Primul teren se află în zona de intersecție a străzii Plantelor cu Cășăriei și Amurgului, două loturi cu o suprafață totală de 4.584 mp. Al doilea teren, cu o suprafață de 7500 mp, se află pe strada Cășăriei, în zona blocurilor ANL.

În cadrul acestui proiect, vor fi amenajate spații verzi, prin gazonare și plantare de flori și arbori, vor fi realizate locuri de joacă pe pardoseală cauciucată, pentru copii, și de relaxare pentru locuitorii orașului. Spațiile vor fi dotate cu mobilier urban specific, toalete ecologice, foişor pentru jocuri statice, sistem automat pentru irigarea spaţiilor verzi, sistem de iluminat şi sistem de supraveghere video, a motivat primarul Viorel Ionescu, necesitatea acestui proiect.

Un alt proiect important, finanțat prin PNDL (Subprogramul Regenerarea Urbană a Municipiilor și Orașelor), a avut în vedere mansardarea Școlii Gimnaziale nr.1 Hârșova. Prin această lucrare, suprafața utilă a școlii a crescut la 2.264 mp, o creștere de aproximativ 25 la sută obținându-se în urma lucrărilor de mansardare.

Un proiect important, pornit din necesitatea de a extinde spațiul necesar desfășurării activităților educaționale din unitatea de învățământ, având în vedere numărul mare de elevi ce frecventează școala și introducerea clasei pregătitoare, precum și necesitatea respectării unor norme tehnice și sanitare în conformitate cu normativele în vigoare și adaptarea spațiilor de învățământ la cerințele Uniunii Europene, a declarat Carmen-Mihaela Cheran. Valoarea proiectului s-a ridicat la 705.886, fără TVA.

Tot prin PNDL a fost accesat și proiectul de reabilitare și extindere a Liceului Teoretic “Ioan Cotovu”, Școala cu clasele I-IV, Hârșova.

S-a avut în vedere faptul că imobilul nu a fost supus niciodată unui amplu proces de reabilitare și modernizare, iar introducerea clasei pregătitoare a redus din spațiile destinate claselor primare, numărul de copii care frecventează cursurile depășind capacitatea fizică a clădirii existente, a explicat primarul Viorel Ionescu.

În cadrul proiectului, s-au amenajat două noi săli de clasă, un cabinet medical, precum și un grup sanitar pentru persoane cu dizabilități. Totodată, s-a construit un corp pentru centrala termică, clădirea școlii neavând o centrală termică proprie. Construcția nouă și centrala termică au o suprafață totală de 149,54 mp, astfel că, în urma extinderii, școala a ajuns la o suprafață totală de 723,69 mp.

Nu au fost uitați nici cei mai mici dintre locuitorii orașului, cărora le-a fost dedicat proiectul de extindere a Grădiniței cu orar prelungit “Tic-Pitic” din orașul Hârșova, deasemenea finanțat prin PNDL.

Obiectivul general al proiectului a presupus îmbunătățirea clădirii grădiniței, construcție cu regim de înălțime Sp+P+1E+M. Prin acest proiect s-a mărit spațiul destinat pregătirii hranei pentru copii, care nu era în conformitate cu normativele tehnice și sanitare în vigoare. Totodată, clădirea nu îndeplinea cerințele esențiale de securitate privind evacuarea persoanelor în caz de incendiu, fiind remediată și această problemă, a prezentat acest proiect Carmen-Mihaela Cheran. Extinderea a creat mai multe spații utile, la subsol (spațiu tehnic), parter (hol, bucătărie, casa scării etaj 1), etaj (terasă, scară acces mansardă) și mansardă (terasă). Valoarea proiectului a fost de aproximativ 364 mii lei, fără TVA.

Nici activitatea sportivă nu a fost neglijată, mai exact asigurarea unor condiții optime de practicare a sportului, atât de masă, cât și de performanță.

Vorbim despre un proiect finanțat prin Interreg România-Bulgaria, <Sănătate fără frontiere, prin sport și cooperare, uniți în lupta împotriva bolilor>. În cadrul proiectului, se va reabilita stadionul orașului Hârșova, prin modernizarea vestiarelor existente, crearea unei tribune oficiale, repararea tribunelor stadionului, iar terenul va fi gazonat. Stadionul va fi destinat nu numai jocului de oină, ci și pentru celelalte sporturi care se pot desfășura acolo”, a spus Carmen-Mihaela Cheran.

Proiectul se desfășoară în parteneriat, orașul Hârșova fiind lider de proiect, alături de orașul Șabla, din Bulgaria, și Federația Română de Oină.

Pandemia de COVID-19 reprezintă o provocare majoră pentru întreaga omenire, cu consecințe viitoare pe care este dificil să le estimăm. Mai mult, această perioadă a reconfirmat cât de important este un sistem medical modern și eficient, gata să răspundă oricăror situații de urgență. Acest deziderat a stat și la baza deciziei administrației publice locale din orașul dunărean, care a reușit să implementeze o serie de proiecte de modernizare a Spitalului Orășenesc Hârșova.

Avem proiecte în cadrul Programului Operațional Regional, proiecte aflate în implementare. Unul dintre acestea este Creșterea Eficienței Energetice a Spitalului Orășenesc Hârșova, în cadrul căruia se va reabilita termoenergetic clădirea spitalului, se vor schimba toate geamurile și ușile din spital, cu tâmplărie performantă tip termopan, se va face termoizolația pereților spitalului și policlinicii, se va reface centrala termică, urmând a fi dotat spitalul cu o centrală modernă, a declarat Carmen-Mihaela Cheran pentru echipa CTnews.ro

Un alt proiect cu finanțare POR, a avut drept scop amenajarea, în incinta Spitalului Orășenesc Hârșova, a unui heliport, destinat elicoptelelor ce execută misiuni aero-medicale SMURD și care va reduce semnificativ timpul de transport al pacienților aflați în stare critică, crescând astfel șansele la viață a acestora. Valoarea proiectului s-a ridicat la aproximativ 320 mii lei, fără TVA.

“Tot pe POR, avem în implementare proiectul de dotare a infrastructurii ambulatoriului Spitalului Orașenesc Hârșova. Este un proiect aproape finalizat, în cadrul căruia s-a achiziționat aparatură specifică spitalului, ecografe, tensiometre, tot ce ține de ambulatoriu. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea calităţii serviciilor medicale şi a gradului de accesibilitate a populaţiei deservite la standardele impuse de normele europene, a conchis Carmen-Mihaela Cheran.

În cadrul acestui proiect, a fost achiziționată aparatură modernă, un număr de 164 de aparate, pentru secțiile chirurgie generală, ortopedie-traumatologie, medicină internă, cardiologie, obstetrică-ginecologie, pediatrie, ORL, urologie, neurologie și oftalmologie. Valoarea totală a proiectului este de 5.922.587,76 lei, din care co-finanțarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 4.145.811,45 lei, de la Bugetul de Stat al României 1.658.324,56 lei și co-finanțarea de la Bugetul Local al Orașului Hârșova de 118.451,75 lei, reprezentând cheltuieli neeligibile.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*