FOTO VIDEO Medgidienii au ajuns la capătul răbdării. Oamenii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva modului în care consilierii locali ignoră nevoile orașului

Primarul Valentin Vrabie a participat la protestul de la Prefectura Constanța. FOTO CTnews.ro
Primarul Valentin Vrabie a participat la protestul de la Prefectura Constanța. FOTO CTnews.ro

Medgidia a ajuns la capătul răbdării, iar oamenii în frunte cu Primarul au luat calea Constanței pe 5 noiembrie ca să ajungă la discuții cu Prefectul. Oamenii vor referendum pentru dizolvarea Consiliului Local.

“Au trecut 2 ani și câteva luni de zile când Consiliul Local Medgidia a blocat în cunoștință de cauză, proiecte pentru dezvoltarea orașului, și vorbesc aici despre proiecte de accesare de fonduri europene, proiecte de accesare a fondurilor guvernamentale și nu în ultimul rând, chiar în ultima ședință de Consiliu, pe 31 octombrie au votat împotriva aprobării unui plan urbanistic de detaliu pentru construirea unei fabrici în Medgidia. Pentru mine e strigător la cer!” spune primarul Valentin Vrabie.

Lupta primarului Medgidiei cu consilierii locali care au îngenuncheat orașul îngropat în datorii, a început chiar din prima zi de mandat a sa. Vrabie nu suportă ideea să fie dator la bănci și nu face proiecte decât cu bani europeni nerambursabili ori cu fonduri guvernamentale pentru dezvoltare. Are o aversiune viscerală faţă de creditele bancare care îndatorează municipiul și pe locuitorii săi, pentru zeci de ani în viitor. Iar acum a a ajuns la capătul răbdării într-un război de uzură cu Consilierii Locali care se opun sistematic ideilor de afaceri care le ocolesc interesele.

“În ultima ședință de Consiliu Local au fost 2 puncte pe ordinea de zi: unul, pentru avantajele unui consilier care se numește Butnaru Marian, ca să schimbe zonarea orașului în așa fel încât proprietățile dumnealui, care sunt ultracentrale în Medgidia, să treacă în zona B, ca să i se reducă taxele și impozitele sale cu 50%. Consilierii au votat “pentru”. Al doilea punct al ordinii de zi era aprobarea unui Plan Urbanistic de Detaliu pentru construirea unei fabrici. Cum credeți că au votat consilierii ? “Împotriva”! E(ra) o investiție de vreo 4 milioane  de euro, cred că 45 de locuri de muncă. Deci pentru oraș au votat împotrivă, pentru dumnealor au votat favorabil” spune Valentin Vrabie cu vocea gâtuită de indignare.

Așa s-a ajuns la ideea de Referendum pentru dizolvarea Consiliului Local Medgidia. Câteva zeci de locuitori ai orașului, susținători ai primarului Valentin Vrabie, au pichetat luni, sediul Prefecturii din Constanța. Oamenii au cerut printre altele reducerea tarifului la apă cu 50%, accesarea unei finanţări pentru modernizarea Casei de Cultură şi reorganizarea administrativă.

“Mă nemulțumește hoția consilierilor orașului Medgidia. De la Revoluție încoace sunt o clică de hoți care se aleg unii pe alții acolo, cum e domnul Butnaru, domnul Iordache, domnul Pintilie – de la ei încoace s-a distrus orașul Medgidia! Ei au lucrat la IMUM, majoritatea alegătorilor au fost din zona IMUM-ului și i-a ales că au zis că vor face bine, dar n-au făcut nimic!” spune un bărbat între două vârste, care agită un afiș cu un slogan.

“Soluția ar fi să se dizolve Consiliul Local și să mergem înainte, să punem osul la treabă. Nu cu vorbe, cu muncă, cu transpirație!” strigă un tânăr revoltat.

Primarul susţine că a trasmis mai multe adrese în care îi cere prefectului demararea referendumului local, privind dizolvarea Consiliului Local Medgidia, pe motiv că acesta ar bloca mai multe proiecte iniţiate de primar. Are exemple pe bandă rulantă.

“Cu 5 luni în urmă consilierii locali au inițiat și adoptat două Hotărâri de Consiliu ce vizează niște bunuri ale Municipiului Medgidia; e vorba de puțurile de apă și terenurile care aparțin unității administrative. Le-au pus pe ordinea de zi deși nu aveau aviz de legalitate și nu aveau nici raport de specialitate, însă ce credeți?  Acești 13 consilieri au votat “pentru”. Am solicitat din acel moment instituției Prefectului – singura abilitată – pentru a ne da acest aviz de legalitate pentru declanșarea referendumului, pentru a se exprima în sensul favorabil sau nefavorabil, însă de patru luni și jumătate domnul prefect nu ne-a dat niciun răspuns” spune primarul Medgidiei.

Oamenii au fost chemați la miting chiar de șeful administrației locale de la Medgidia. Valentin Vrabie acuză prefectura că îi blochează inițiativa de a organiza referendumul. El spune că va picheta sediul Prefecturii împreună cu locuitorii din Medgidia care vor dori să participe la acţiune, începând de pe 5 noimebrie, timp de 30 de zile, în intervalul orar 9.00 – 16.30.

“Petițiile care sunt depuse, nu s-au rezolvat. Nu s-a dat nicio soluție la ele. Sunt petiții cu referendum pentru schimbarea consilierilor” spune o doamnă din primul rând al manifestanților.

De cealaltă parte, prefectul Dumitru Jeacă, susţine într-un comunicat, că a descoperit grave nereguli în lista de semnături, prin care se cere organizarea referendumului. Prefectul de Constanţa susţine că pe listă figurau şi persoane decedate ori persoane care nu au putut fi identificate şi anunţă că a cerut o anchetă a poliţiei, în acest caz.

“Au fost 14 mii de semnături. Noi mai avem o grămadă de semnături strânse. Dacă unele din cele depuse, se constată că sunt invalide, venim cu diferența, și dacă mai e nevoie mai adunăm” a spus primarul Medgidiei la ieșirea de la discuțiile cu prefectul Constanței. 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*