O vilă din Cernavodă a luat foc după ce proprietarul acesteia, din neglijență, ar fi aprins iarba din curte, iar focul s-a extins în scurt timp la clădire.
Incendiul a izbucnit în jurul orei 13.30, când, potrivit martorilor, proprietarul casei tăia cu un flex în curte și au sărit scântei, care au aprins iarba uscată. Imediat focul s-a extins și s-a propagat la casă, mansarda fiind din lemn.
La fața locului au intervenit trei autospeciale ale ISU Dobrogea
Sunt 3 autospeciale de stingere la fata locului.
Focul a ajuns imediat la mansarda casei. FOTO CTnews.ro
Focul a ajuns imediat la mansarda casei. FOTO CTnews.ro
Focul a ajuns imediat la mansarda casei. FOTO CTnews.ro
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii de frontieră constănțeni au depistat, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă, doi cetățeni afgani care au trecut ilegal frontiera în România din Bulgaria. Potrivit Gărzii de Coastă, în cursul zilei de […]
Consiliului Local al Municipiului Medgidia a fost convocat pentru data de 28 noiembrie 2019, de la ora 17.00. Pe ordinea de zi sunt șase proiecte ce vor fi votate, toate fiind inițiate de către primarul […]
Pentru comunitatea atât de largă din jurul Școlii Gimnaziale Nr. 30 „Gheorghe Țițeica”, apropierea sărbătorilor de iarnă este întotdeauna prilej de mobilizare a tuturor celor cu inima mare pentru a întinde o mână de ajutor […]
Be the first to comment