FOTO VIDEO Delfinariul din Constanța își mărește suprafața și capacitatea, urmând să poată găzdui până la șapte delfini

Lucrările pentru extinderea Delfinariului. FOTO Paul Alexe

Delfinariul din Constanța reprezintă una dintre cele mai importante atracții turistice de pe litoral, încă de la inagurarea sa, în anul 1972. La momentul respectiv, Delfinariul din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii era singurul de acest gen din Europa de sud-est, iar în prezent rămâne singura locație din România în care pot fi urmărite spectacole cu delfini, lei de mare și pinguini.

În decursul anilor, Delfinariul de la malul mării a trecut prin mai multe etape de modernizare, în încercarea de a ține pasul cu locațiile de acest gen din întreaga lume și de a rămâne atractiv pentru zecile de mii de turiști care îi calcă pragul în fiecare vară, dar și pentru locuitorii Constanței. În prezent, Delfinariul cunoaște o nouă etapă de modernizare, în urma căreia își va mări semnificativ dimensiunile.

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii a găsit de fiecare dată soluții pentru a se moderniza. În ultimii ani, am avut și venituri mai importante, ceea ce a generat investiții, mai mici, este adevărat, ale noastre, dar, în același timp, investiții ale Consiliului Județean Constanța. Acum, suntem în preajma uneia foarte importante, investiție care constă în extinderea Delfinariului, a declarat pentru CTnews, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, dr. Adrian Bîlbă.

Lucrările au demarat din luna iulie și se preconizează a se încheia în vara anului 2023.

Este o investiție de cinci milioane de euro, care vin prin Ministerul Turismului, dar este investiția și efortul Consiliului Județean Constanța, care are ca responsabilitate acest contract, care presupune plată inițială și decontare ulterioară de la minister. În consecință, este un efort al județului Constanța, un efort pentru care mulțumim Consiliului Județean Constanța, un efort care va aduce o nouă atracție turistică României și Constanței, a continuat managerul CMSN.

La finalizarea acestui proiect de modernizare, delfinariul constănțean va avea o suprafață de trei ori mai mare și bazine cu un volum de apă de patru ori mai mare, ceea ce va spori semnificativ confortul animalelor, dar și atractivitatea ofertei pentru vizitatori.

“De la 1000 de metri cubi și o suprafață de 260 metri pătrați, se va ajunge la o suprafață triplă, de 800 metri pătrați și un volum de apă cvadruplu, de 4000 metri cubi, explică dr. Adrian Bîlbă.

Este un volum de apă care a devenit necesar, pentru un număr mai mare de cetacee, care să însemne o ofertă muzeistică mai bună, un mesaj mai bun, dar și o bunăstare mai mare pentru acestea, deoarece sunt animale de grup, animale gregare, animale care se simt bine în grupuri mai mari de indivizi. Volumul actual este necesar pentru două-trei exemplare și nu putem ajunge la 5-7 exemplare cu acest volum de apă, trebuie să ne extindem, a continuat interlocutorul nostru, care explică și modificările ce vor avea loc.

Până în 2023, vom fi gata cu noul Delfinariu, care înseamnă acest volum de apă adăugat printr-o tubulatură, o zonă de continuitate cu bazinul existent. Practic, va exista un canal, de aproape doi metri, prin care delfinii vor trece dintr-un bazin în altul. Chiar dacă la prima vedere pare ciudat să avem delfinii în două bazine, din punct de vedere al îmbogățirii stimulative a mediului pentru aceste animale inteligente va fi interesant, decât să trăiască într-o singură zonă, un singur bazin de 4000 metri cubi, mai bine mai multe bazine conectate. În felul acesta, animalul se mișcă, circulă și ai și posibilitatea ca să izolezi, în situația în care ai nevoie. Să izolezi o femelă care naște, de exemplu, sau o pereche aflată la momentul reproducerii sau, pur și simplu, un exemplar nou pe care vrei să-l adaptezi în grup și să vezi cum este primit, pentru că la început comunică și se apropie progresiv.

Evident, beneficiile sunt semnificative și pentru vizitatorii Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, care vor avea șansa de a admira frumoasele animale nu numai în timpul spectacolelor, ci și în perioadele de relaxare, noul Delfinariu urmând a fi închis, pe una din laturi, cu un perete din geamuri acrilice.

Vorbim despre un delfinariu modern, care va avea pe latura dinspre nord niște geamuri acrilice, unde oamenii vor putea privi delfinii în bazinul nou, de 3000 de metri cubi. De asemenea, acest bazin va fi acoperit cu o soluție amovibilă, în felul acesta delfinii vor vedea soarele, ceea ce este foarte important pentru aceste animale care trăiesc sub soare, ies la soare când ies la suprafață, să cunoască soarele, să-l vadă și să le vitalizeze metabolismul, pielea și așa mai departe.

Este un proiect care a plecat dintr-o temă de cercetare, realizată de mine și de biologul Angelica Curlișcă, care presupune și o nouă stație de filtrare, triplă ca și putere față de cea existentă. În felul acesta vom avea o sanitație foarte bună a apei, o claritate foarte bună și vizitatorii vor putea vedea în permanență delfinii atunci când se vor plimba pe aleea din partea nordică a bazinului, a dezvăluit dr. Adrian Bîlbă.

Prin natura lor, delfinii sunt animale inteligente, care au nevoie de dragoste, atât din partea celor care îi îngrijesc, cât și din partea vizitatorilor. Din acest punct de vedere, noul delfinariu va facilita o interacțiune mai mare între delfini și vizitatori, aceștia din urmă având astfel posibilitatea de a cunoaște mai bine aceste animale fascinante.

“Vom avea o interacțiune mai apropiată între vizitatori, care stau în niște gradene, tip amfiteatru, și acești delfini. Bazinul de reprezentație rămâne același, dar oamenii vor avea posibilitatea să-i vadă de aproape, să aibă acea senzație, fiindcă la delfinariu este vorba de inimă. Aici, față de leii de mare, unde este distracție, unde este fun, unde este un mesaj vesel, la delfini este vorba de un mesaj de suflet.

Cetaceele sunt animale inteligente, cele mai inteligente animale acvatice, între cele mai inteligente animale din lume, mamifere, și au multe de spus și avem multe motive să le iubim și respectăm. Din această perspectivă, pentru Delfinariu, apropierea contează. Ați văzut și în delfinariile americane, există bazine interconectate în spate, dar bazinul cu orci este foarte mic, bazinul cu delfini este foarte mic, bazinele de prezentare, în general, sunt mici, în ideea de a se apropia”, a subliniat dr.Adrian Bîlbă.  

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii este o instituție coordonată de Consiliul Județean Constanța, care este organizată muzeistic și, pe lângă scopul recreativ, îndeplinește și un rol educativ, prin care transmite un mesaj de responsabilizare a oamenilor față de grija pentru animale.

Bineînțeles, animalele pe care le avem sunt patrimoniu viu, exponate, pe care le îngrijim într-o perspectivă științifică. Facem și cercetare, facem și educație, transmitem oamenilor responsabilitatea pe care o au față de animale, față de mediul înconjurător, a mai spus directorul CMSN, dr.Adrian Bîlbă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*