FOTO VIDEO Primăria Vulturu a finalizat un sistem integrat de alimentare cu apă, canalizare și stație de epurare. Primarul Eugen-Marius Berbec își propune asfaltarea tuturor drumurilor

Primarul comunei Vulturu, Eugen Marius Berbec. FOTO CTnews.ro

O comunitate mică de oameni harnici cu doar 700 de locuitori demonstrează că poți face lucruri bune și utile și fără prea multă forță financiară. Comuna constănțeană Vulturu – pentru că despre ea vorbim – se dezvoltă an de an, încet, dar sigur, iar echipa de la primărie reușește să atragă fonduri din varii surse cu care să îmbunătățească viața localnicilor săi.

“2018 a fost pentru administrația publică din comuna Vulturul, unul din cei mai buni ani datorită faptului că multe din proiectele care au fost depuse în anii precedenți au fost ori finalizate, ori duse în ultima etapă aproape de finalizare și de implementare și e un plus maxim pentru cetățenii acestei comunități”, spune primarul Eugen-Marius Berbec.

2018 este anul în care locuitorii din Vulturu s-au ales cu un sistem integrat de alimentare cu apă, canalizare și o stație de epurare. Proiectul pentru a cărui finanțare și  implementare s-a luptat primarul a reabilitat sistemul de apă pe o lungime de 9,2 kilometri, rețeaua de canalizare pe 10,6 kilometri, a decolmatat toate puțurile de alimentare cu apă și a branșat toate gospodăriile la rețeaua publică. Iar analizele Direcției de Sănătate Publică au arătat că apa este foarte bună din punct de vedere al normelor de igienă publică.

Proiectul cu apa și canalizarea a costat 6.700.000 lei din care 80% a fost finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu și 20% contribuția bugetului local. 20% a însemnat 1.354.00 lei – foarte mulți bani pentru o comunitate cum este în Vulturu, însă primăria a reușit să ia și de la Consiliul Județean Constanța o parte din bani ca să poată asigura această cofinanțare. Acum mai rămâne ca localnicii să se branșeze la rețeaua de canalizare.

“Sperăm ca să înființăm în cel mai scurt timp Serviciul de Utilități Publice, astfel încât să putem să oferim aceste servicii necesare la nivel de administrație publică locală și să sperăm totodată ca în luna martie, branșamentele la canalizare vor fi făcute astfel încât fiecare utilizator să poată beneficia și de acest serviciu de necesitate”, spune primarul comunei Vulturu.

Apă, canal educație și infrastructură – sunt pilonii civilizației în mediul rural. Iar primăria și-a pus în plan să asfalteze toată comuna astfel încât drumurile și calitatea lor să nu mai fie la mâna vremii. În acest moment străzile care au mai rămas de asfaltat sunt doar pietruite însă când va demara proiectul de reabilitare constructorul va umbla și la fundația lor, le va face rigole laterale pentru scurgerea apei de ploaie, podețe și trotuare.

“În momentul de față lucrăm pentru depunerea documentației pe SICAP astfel încât să reușim în cel mai scurt timp contractarea în cadrul proiectului de asfaltare străzi în comuna Vulturu, în valoare de 15 milioane de lei finanțat în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală 2. Proiectul prevede asfaltarea a 11 kilometri de drumuri și amenajarea de alei pietonale pe starada Eroilor, respectiv pe DJ 225. E un proiect care ar rezolva în totalitate asfaltarea tuturor drumurilor noastre comunale. Ar veni ca un sfârșit la tot disconfortul suferit de localnici în vara aceasta, de la lucrările de apă și canalizare… Dar așa a fost gândită: să lăsăm asfaltarea pentru la sfârșit, ca să nu spargem apoi asfaltul să băgăm țevi. Plus de asta, și terenul trebuie să se taseze ca să nu avem surprize că se crapă asfaltul pe străzi”, explică primarul  Eugen-Marius Berbec.

Iar dacă lucrurile merg așa cum le-a gândit echipa de la primărie, ar trebui ca în primăvară să dea ordinul de începere a lucrărilor. Odată asfaltate și puse la punct, străzile din Vulturu vor putea fi ușor de întreținut. Pe 20 decembrie primăria a primit bani de la Agenția Fondurilor de Investiții Rurale ca să își cumpere un buldoexcavator cu toate agregatele necesare deszăpezirii, maturării străzii, defrișării vegetației de pe marginea carosabilului și cu două cupe pentru săpat șanțuri.

Nu doar 2018 a fost un an bun la Vulturul. După cum se vede privind de acum, 2019 se anunță la fel de profitabil pentru localnici, prin prisma proiectelor de investiții aflate în mapa primarului.

“Vrem să facem un teren de sport multifuncțional în curtea școlii, de care se vor bucura elevii Școlii Gimnaziale nr 1 cât și ceilalți locuitori care vor să facă sport. Este un proiect în valoare de 100 mii euro. Apoi mai avem circa 2 kilometri de alimentare cu apă și canalizare de terminat și sperăm să fie demarat Programul Național de Dezvoltare Locală 3 (PNDL 3) tot prin Ministerul Dezvoltării, și să prindem finanțare de acolo. Vom încerca și să depunem la Compania Națională de Investiții un proiect pentru o sală de sport; am mai depus o dată un proiect similar în 2009 și sperăm ca măcar anul acesta să avem succes”, a povestit primarul comunei Vulturu.

Însă durerea cea mai mare pe care o are primarul și încă nu îi găsește rezolvare este biserica din sat. Lăcășul de cult cu hranul Sfinții Apostoli Mihail și Gavril datează din 1888 și este declarată monument istoric. Este atât de veche încât timpul și-a pus amprenta pe clădirea care a ajuns într-un stadiu avansat de degradare, fiind inclusă și pe lista clădirilor cu risc seismic ridicat. Biserica este în folosință și în prezent și conform Legii Monumentelor Istorice este o clădire de Categoria B cuprinsă în Lista Monumentelor Istorice. Asta înseamnă că nu îi poți face reparații curente (minimale sau mai importante), decât cu foarte multe avize. Iar banii sunt greu de găsit.

“Potențialele surse de finanțare sunt limitate: există fonduri europene pe Măsura 771-773, dar nu ne putem încadra acolo pentru că avem o problema cu accesarea fondurilor europene. Suntem o comunitate sub 2000 de locuitori și suntem vitregiți de accesarea fondurilor europene – asta este limita pe cele mai multe segmente de finanțare, din păcate. O altă potențială sursă de finanțare ar fi la Compania Națională de Investiții pe clădirile cu risc seismic. Avem și avizul prefectural, și expertiza de risc seismic, avem de toate. Sperăm să găsim înțelegere aici”, spune Eugen-Marius Berbec.

Fiind o comunitate mică, comuna Vulturul are un buget local foarte redus, iar administrația publică încearcă mai tot timpul să găsească surse de finanțare unde contribuția proprie să fie minimală. Deocamdată acestea sunt planurile de dezvoltare pentru 2019, calculate în funcție de bugetul primăriei. Zilele acestea comuna Vulturul e în sărbătoare: anul acesta împlinește 165 de ani de atestare documentară. Serbările locale au început de la Sfântul Ion și se vor sfârși pe 12 ianuarie.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*