FOTO VIDEO Comisarii Gărzii Naționale de Mediu trag un semnal de alarmă: “România riscă să devină groapa de gunoi a Europei”

Șeful Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu. FOTO Paul Alexe

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu au desfășurat, la Constanța, în perioada 7 – 10 iunie, o serie de activități operative ce au constat în controale în urma cărora au fost constatate o serie de contravenții. Prezent în orașul de la malul mării, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu, a susținut o conferință de presă, în care a prezentat bilanțul acțiunilor desfășurate.

“Au fost 53 de controale, 55 de contravenții, cu peste 1,2 milioane de lei cuantum amenzi. Avem două sesizări penale, suspendarea activității la trei companii, propuneri de sistare la alte câteva companii. Apare și partea de inedit, un transfer deșeuri ilegale, am trimis înapoi spre Olanda și Bulgaria din fericire peste 1.000 de tone de deșeuri. Este o presiune permanentă pe granițele României din cauza faptului că Europa are un supraplin în depozite și în instalațiile de sortare, iar drumurile spre Asia s-au închis, a explicat Octavian Berceanu.

În cadrul controalelor efectuate, au fost găsite nereguli la depozitarea de deșeuri, precum și la modul de incendiere a acestora.

Am mai intrat peste agenți comerciali care pregăteau pentru incendiere diferite materiale. La locul respectiv erau urme vizibile, clare, de incendiere, în trecut. Unii dintre ei poate îngropau deșeuri, de aceea munca de prevenție este foarte importantă pentru a stinge, a limita aceste structuri de crimă de mediu, care pot reprezenta un pod prin care deșeuri importate, sau importate sub alte denumiri, să dispară undeva pe câmpuri sau pe niște gropi sau pe niște balastiere, a continuat comisarul general al GNM.

Prezent în fața reprezentanților media, Teodor Niță, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la infracțiunile de mediu, care riscă să pună România într-o lumină extrem de nefavorabilă.

Sunt absolut îngrijorat, pentru că am posibilitatea să observ acest lucru și vreau să îmi împărtășiți îngrijorarea și, dacă nu se face ceva, România va deveni un El Dorado pentru deșeuri. Din 2016 China și-a închis porțile, România are o legislație inadecvată, o administrație fie nepricepută, fie mă abțin să spun de care, pentru că se autorizează tot felul de trăsnăi. Vin în țară… botezate mii de tone, a afirmat Teodor Niță.

Chiar în cursul dimineții de joi, acesta a participat la o acțiune de control, în Portul Agigea-Sud, în care s-au descoperit șapte containere declarate ca fiind încărcate cu cherestea, însă în momentul în care le-au deschis oamenii legii au constatat că erau pline cu bușteni, asta în condițiile în care exportul de bușteni a fost interzis, de la 1 ianuarie 2021, pe o perioadă de 10 ani.

Ministerul lucrează intens pe partea de legislație, important este să convingem și parlamentarii pentru că ei sunt cei care votează legile pe care noi le propunem sau amendamentele la legi. Avem nevoie de mai mult personal la Garda de Mediu, asta este clar, avem nevoie de alte dotări la un alt nivel pe măsura solicitărilor și al presiunilor din afară.

Dar vizavi de aceste presiuni avem niște presiuni interne foarte mari date de consumul pe care noi îl facem de zi cu zi și faptul că nu avem stații de sortare performante și depozite conforme în care să depozităm sau nici nu avem economie circulară ceea ce e cel mai grav.

În alte țări, 10-15 la sută se duce pe depozit, restul apare în economia circulară, la noi e fix invers, aproape nimic pe economie circulară și se reciclează undeva la 10-12 procente. Restul, totul pe depozit. Dacă nu facem munca asta de sortare la nivelul fiecărui individ, nu ajungem prea departe, este de părere Octavian Berceanu.

Cei prezenți au reiterat necesitatea ca România să beneficieze de o Gardă de Mediu puternică, așa cum se întâmplă în țările dezvoltate, acolo unde Garda de Mediu este privită cu mai mare teamă chiar și decât alte organe ale poliției. Pentru ca lucrul acesta să se întâmple, este nevoie de voință politică, astfel încât legiuitorul să implementeze legi mai eficiente, care să reprezinte arme eficiente în mâinile comisarilor de mediu.

Am văzut vârful aisbergului, dar în condițiile în care legea nu se actualizează așa cum ne cere Consiliul Europei, începând cu raportul de evaluare din 2018, vom ajunge foarte curând să ne fie teamă să mai respirăm aerul de pe stradă. Au fost cazuri în care s-au încheiat contracte de ardere, în cuptoarele fabricilor de ciment, a două mii de vapoare cu deșeuri menajere. Domnilor, două mii de vapoare. I-am trimis înapoi, dar nu știu cât vom reuși lucrul acesta fără o legislație corespunzătoare.

Găuri legislative sunt multe, dureroase și dacă cineva nu este făcut conștient asupra acestor pericole, cei care avem copii sau nepoți vom fi responsabili de ceea ce le lăsam după noi și anume o țară care foarte curând se va transforma într-una cu peisaje apocalipitice, în care pădurile se ard, se termină, se distrug, se defrișează și o să apară în locul munților împăduriți, munți de gunoaie, a tras un semnal de alarmă procurorul Teodor Niță.

În prezent, pe lângă o legislație ineficientă, comisarii de mediu se confruntă cu o lipsă acută de mijloace tehnice, personal insuficient și lipsit de competențe în domeniu, lipsă de laboratoare acreditate de analiză, iar în aceste condiții și eficiența instituției este una redusă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*