FOTO VIDEO Campionatul Național de Drift a adus la Constanța cauciucuri incinse, viteză și adrenalină

Campionatul Național de Drift de la Mamaia. FOTO Adrian Boioglu
Campionatul Național de Drift de la Mamaia. FOTO Adrian Boioglu

Sfârșitul de sezon de pe litoral devine din ce în ce mai interesant. Chiar dacă turiștii nu au parte de plajă, evenimentele se țin lanț. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale verii este Campionatul Național de Drift, care are loc în aceste zile la Constanța, în parcarea unui centru comercial. Așa că cine vine acum în vacanță pariază pe sport!

Cine a fost acolo sâmbătă a putut să vadă deschiderea oficială, dar și să asiste la primele curse. Zeci de piloți din România, dar și din Bulgaria participă la această etapă a Campionatului Național, organizată de Federația Română de Automobilism Sportiv, Romanian Drift Community și Asociația Litoral Delta Dunării.

Printre invitații primei zile s-au numărat și vedete precum Mihai Leu, fostul campion mondial la box profesionist și fost campion național de raliuri, francezul Dominique Savignoni, fost vicecampion la World Rally Show, echipa României de Bob, dar și gimnasta multiplu medialiată, Cătălina Ponor.

“Avem 51 de piloți care vor fi alături de noi și care își vor arăta măiestria în cele două zile de competiție. Subliniez importanța parteneriatului dintre Asociația de promovare și dezvoltare Litoral Delta Dunării și Federația Română de automobilism Sportiv” care este parte din parteneriatul mai amplu cu Federația Asociațiilor de Promovare Turistică. Sunt două perteneriate care vor aduce multă adrenalina turismului și multă imagine automobilismului sportiv, a declarat Norris Măgeanu, președintele FRAS.

Programul de duminică, 28 august 2016 debutează la ora 10.00 cu Briefiengul zilei, urmat la ora 11.00 de Antrenamentele libere pentru Clasa Debutant. La ora 12.30 încep Antrenamentele pentru Clasa Pro, iar o oră mai târziu debutează tura de Calificări pentru aceeași clasă.

Primele rezultate pentru calificările la ambele clase sunt afișate la ora 16.00.

Adevăratul show începe la ora 16.30 pentru Clasa Debutant și la ora 17.30 pentru Clasa Pro. Rezultatele sunt afișate la ora 19.30, atunci când începe și Sesiunea de taxi Drift.

Festivitatea de Premiere a Campionatului Național de Drift, etapa Mamaia, are loc la ora 20.00 în parcarea Centrului Comercial.

“Este penultima etapă, deci încă sunt șanse de răsturnare ale podiumului, deși până în momentul de față avem un singur român ca și punctaj să vedem ce se va întâmpla după etapa a IV-a. O să fie o etapă cu mult fum. Avem un circuit destul de mare, de viteza a 3-a, a 4-a., și de ce nu și de vreme bună, dar nu foarte cald, pentru că temperatura într-o mașină de drift ajunge la 60 grade Celsius”, a declarat Răzvan Mateescu, vicepreședintele Romanian Drift Community.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*