FOTO VIDEO Blocurile ANL din Cumpăna nu au fost finalizate la termenul promis. Primarul Mariana Gâju critică ritmul lent al constructorului

Bloc ANL din Cumpăna. FOTO Cristina Sîmbeteanu

Cu o listă lungă de potențiali beneficiari ai locuințelor sociale, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, este extrem de nemulțumită de ritmul în care avansează lucrările la blocurile ANL aflate în construcție. Cele 64 de unități locative ar fi trebuit să fie gata de recepție la 30 iunie, însă, deși se află într-un stadiu foarte avansat, lucrările încă trenează.

„Ar fi trebuit să avanseze cu pași repezi, mult mai repezi decât îi vedem noi acum efectuați de către constructorul Blue Konik, căruia i-a fost încredințată această lucrare, în urmă cu aproximativ șapte ani. De atunci, aceste blocuri ANL sunt în lucru. Este adevărat, ne-au obstrucționat factori precum rezistența terenului, perna de piatră pe care trebuiau să fie construite și multe altele, de-a lungul anilor”, a declarat primarul Mariana Gâju, pentru CTnews.

Șefa administrației publice locale mai spune că ritmul lent de lucru al constructorului a întârziat inclusiv calendarul autorității locale pentru racordarea imobilelor la utilități. Cu toate acestea, Mariana Gâju dă asigurări că lucrările de racordare se vor realiza în timp util, însă evită să avanseze un termen clar privind finalizarea întregului proiect, întrucât aceasta depinde strict de constructor.

„Cert este că 64 de tineri, locuitori ai comunei Cumpăna, vor beneficia de locuințe. În același timp, Hotărârea de Consiliu Local din data de 25 iunie 2025 are stipulată lista persoanelor care, în urma verificărilor comisiei, cu respectarea legilor specifice Agenției Naționale pentru Locuințe, au fost declarate eligibile”, a explicat primarul.

Listele aprobate de Consiliul Local vor deveni publice după recepția lucrării, iar beneficiarii vor fi invitați să își preia cheile, dă asigurări primarul. În etapa repartizării se va ține cont și de numărul de membri ai fiecărei familii. De asemenea, Primăria Cumpăna a impus solicitanților de locuințe sociale să facă dovada domiciliului pe teritoriul comunei de cel puțin cinci ani anterior depunerii cererii.

Primarul critică și modul haotic în care s-au desfășurat lucrările pe șantier, reclamând mizeria și lipsa de organizare. A fost necesară, în mai multe rânduri, intervenția Gărzii de Mediu și a Agenției Naționale pentru Locuințe, care au sancționat constructorul pentru neregulile constatate.

Lucrările sunt aproape de final, afirmă șeful de șantier, Liviu Ardeleanu, care susține că mai sunt doar câteva retușuri de realizat. Ansamblul cuprinde patru scări de bloc, fiecare cu 16 apartamente – garsoniere, locuințe cu două camere și cu trei camere.

Primarul Mariana Gâju afirmă că administrația locală va continua colaborarea cu Agenția Națională pentru Locuințe:

„Noi vom continua să construim cu această agenție, având în vedere profilul de lucrări pe care le execută. Comuna Cumpăna a mai obținut finanțare pentru 18 unități locative, ele adresându-se, de data aceasta, în calitate de locuințe de serviciu. Avem locuințe pentru specialiști, tocmai din dorința de a atrage pe teritoriul comunei Cumpăna oameni bine pregătiți profesional, care să vină în slujba locuitorilor comunei.”

Blocurile ANL de la Cumpăna rămân un proiect emblematic al comunei, așteptat cu interes și speranță de zeci de familii tinere. Însă finalizarea lor depinde, în continuare, de ritmul în care constructorul reușește să-și respecte, fie și cu întârziere, angajamentele.

Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*