FOTO VIDEO Ansamblul rezidențial Boreal Plus Constanța, garanția unei investiții imobiliare sigure și durabile  

Macheta cartierului Boreal Plus. FOTO Paul Alexe

Demarat în urmă cu doi ani, Boreal Plus Constanța, noul proiect rezidențial al cunoscutului dezvoltator imobiliar Impact Developer & Contractor înaintează cu pași hotărâți, iar la sfârșitul lunii septembrie se preconizează darea în folosință către beneficiari a apartamentelor din primele trei dintre cele nouă blocuri ale ansamblului. Noul ansamblu rezidențial Boreal Plus, situat într-o zonă liniștită și ferită de poluarea orașului, se întinde pe o suprafață de 64.440 mp și are o valoare estimată la 89 milioane euro.

Actualul context geo-politic a produs efecte și la nivelul comportamentului potențialilor investitori pe piața imobiliarelor, perioada imediată declanșării războiului din Ucraina fiind una în care cei mai mulți au preferat să aștepte desfășurarea evenimentelor, ceea ce a dus la o scădere a tranzacțiilor imobiliare.

„Pe piața imobiliară, la nivel național, din cauza contextului geo-politic foarte complex și complicat în care ne aflăm vă pot confirma că a fost un moment de expectativă din partea clienților. Totuși, în momentul de față, investiția într-un imobil și, în general, în imobiliare, rămâne una dintre cele mai sigure investiții care pot fi făcute în contextul menționat”, explică pentru CTnews, Suzanne Zaharia, Team Leader – Departament Vânzari Impact Developer & Contractor.

De altfel, în ultima lună, interesul potențialilor cumpărători a înregistrat o curbă ascendentă, materializată prin încheierea mai multor contracte de vânzare a vilelor și apartamentelor Boreal Plus. Cu sau fără contextul geopolitic menționat, cei interesați în achiziționarea de proprietăți imobiliare rămân la fel de atenți la detalii precum poziționarea imobilului sau calitatea lucrărilor.

„În momentul de față, în Constanța, potențialii clienți au început să fie din ce în ce mai atenți la ceea ce achiziționează, la suprafețe vitrate foarte mari, la suprafețe construite foarte mari. Tot aici, vorbim de facilități integrate pentru comunități, cum ar fi imobil achiziționat cu parcare, grădiniță și supermarket în apropiere, acces securizat în ansamblul rezidențial, cum este și cazul Boreal Plus”, spune Suzanne Zaharia.

O atenție deosebită din partea potențialilor cumpărători se apleacă asupra siguranței și durabilității, precum și a eficienței energetice a clădirii, știut fiind faptul că o investiție imobiliară este una ce presupune planuri de lungă durată.

„Construcțiile Boreal Plus sunt gândite și proiectate cu cea mai mare atenție, astfel încât să ofere maximă siguranță și durabilitate. Dacă ne raportăm la structura pereților exteriori, structura fațadelor, totul converge către o stabilitate crescută, o rezistență a construcției foarte mare la seisme, dar și la elasticitatea clădirii în caz de cutremure.

Clădirile noastre sunt prevăzute cu panouri solare, câte 10-12 pe fiecare bloc, cu câte două centrale termice, astfel încât panourile solare să asigure consumul de apă caldă pentru toți locuitorii, iar centralele să vină cu încălzirea în pardoseală, pentru că fiecare imobil dezvoltat de noi este dotat cu astfel de sisteme”, a dorit să sublinieze Suzanne Zaharia.

În momentul de față, lucrările la vilele și blocurile din cadrul Boreal Plus Constanța sunt în grafic, majoritatea caselor fiind deja finalizate, și se preconizează ca întreg ansamblul rezidențial să fie predat beneficiarilor la finale anului 2024.

„Avem 18 case finalizate, cu terenuri ce sunt cuprinse între 315 și 458 de metri pătrați, sunt case care au fost foarte atent construite, cu finisaje de înaltă calitate. Dacă vorbim despre teren, se știe faptul că în Constanța, pe dezvoltare imobiliară de case, nu veți regăsi ca și cumpărător terenuri care să aibă o suprafață atât de mare. Prețurile caselor noastre pornesc de la 245.000 euro, plus TVA, astfel încât îi așteptăm pe toți cei interesați să se mute chiar astăzi, dacă își doresc”, spune Suzanne Zaharia.  

Stadiul lucrărilor este destul de avansat și în ceea ce privește blocurile din ansamblul Boreal Plus, trei dintre acestea având structura terminată, iar acum muncitorii lucrează la finisaje.

„În ceea ce privește apartamentele, vă pot confirma că ne îndreptăm cu pași repezi spre finalizarea a trei dintre cele nouă blocuri pe care le dezvoltăm, astfel că se lucrează în mod alert atât la fațadele exterioare, cât și la partea de interioare, la instalația electrică, la instalațiile sanitare, la montarea finisajelor. Clienții care au achiziționat deja sunt foarte bucuroși, pentru că mai au puțin și vor începe să-și mobileze locuințele. De asemenea, este finalizată și clădirea de parcări, care este multietajată pe șase niveluri, subsol, parter și patru etaje, la care se lucrează acum la detaliile finale”, explică Suzanne Zaharia.

Pentru a veni în întâmpinarea potențialilor clienți, dezvoltatorul organizează, în fiecare lună, zile ale ușilor deschise.

„Cei care sunt interesați să achiziționeze o casă sau un apartament în ansamblul Boreal Plus au ușile deschise, în fiecare lună organizăm „open house”-uri pentru clienții noștri, avem un apartament de trei camere, complet mobilat și utilat, tocmai în ideea de a veni în întâmpinarea necesității de a vedea care sunt spațiile și cum pot fi ele mobilate.

Avem apartamente de două și trei camere, precum și studio-uri, care pornesc de la prețul de 76.600 euro, plus TVA. Toate aceste apartamente, indiferent de numărul de camere, sunt dotate cu balcoane, dar și cu grădini. Balcoanele sunt extrem de generoase, astfel că pot fi amenajate cu mobilier special de grădină sau, de ce nu, cu șezlonguri, și vor conferi o stare de confort și de relaxare pentru propietari, apartamentele noastre având o vedere foarte frumoasă, datorită poziționării blocurilor”, a mai adăugat Suzanne Zaharia.  

Impact Developer & Contractor este un dezvoltator rezidențial cu capital sută la sută românesc, cu o experiență de peste 30 de ani pe piața din România, fiind primul dezvoltator înființat și prima companie imobiliară listată la Bursa de Valori București (încă din anul 1996), ceea ce reprezintă o garanție extraordinară pentru toți cei care doresc să investească într-o proprietate dezvoltată de Impact. Cu un portofoliu impresionant pe segmentul rezidențial, din care mai fac parte ansambluri precum Greenfield Băneasa, Luxuria Residence sau Greenfield Plaza Băneasa, Impact Developer & Contractor are un istoric ușor de verificat și se poate mândri cu mii de clienți mulțumiți.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*