Accident mortal de motocicletă în Valu lui Traian. FOTO IPJ Constanța
Fatalitate pe DN3, în localitatea Valu lui Traian, acolo unde, un motociclist fără permis a murit după ce i-a ieșit în față un autoturism condus de un individ beat.
Accidentul a avut loc în dimineața de 16 august în jurul orei 4.00. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, un bărbat, de 28 de ani, care ulterior s-a stabilit că se afla sub influența băuturilor alcoolice, – 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, a condus autoturismul marca Opel Corsa pe DN 3, în localitatea Valu lui Traian. La intersecția cu strada Constanţei, a virat stânga peste marcajul dublu continuu, moment în care a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un bărbat, de 28 de ani, din sensul opus.
În urma impactului, motociclistul a fost proiectat pe asfalt, iar în urma rănilor suferite, a decedat pe loc. După identificarea sa, polițiștii au stabilit că nu poseda permis de conducere.
În urma anchetei se va stabili viteza cu care motociclistul se deplasa, cui aparținea motocicleta implicată în accident, precum și cauzele exacte ale morții.
Accident mortal de motocicletă în Valu lui Traian. FOTO IPJ Constanța
Accident mortal de motocicletă în Valu lui Traian. FOTO IPJ Constanța
Accident mortal de motocicletă în Valu lui Traian. FOTO IPJ Constanța
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un bărbat ce nu avea permis de conducere, a fost prins de polițiștii locali constănțeni în timp ce se deplasa cu un autoturism, pe contrasens, pe o stradă cu sens unic din Constanța. Regulile de […]
Trei persoane din aparatul administrativ al localității Eforie au fost trimise în judecată în urma vânzării unui teren către o societate comercială în care viceprimarul Dănuţ Chiparul este asociat. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă […]
Polițiștii de frontieră, pompierii militari și reprezentanți ai Agenției Române de Salvare a vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), desfășoară, la această oră, ample operațiuni pentru găsirea unui pescar, în vârstă de 70 de ani, dat […]
Be the first to comment