Autoturismul scăpat de sub control s-a izbit într-un pom. FOTO IPJ Constanța
Un autoturism înmatriculat în Germania, în care se aflau trei cetățeni bulgari – doi bărbați și o femeie, a fost implicat duminică dimineață într-un grav accident rutier. Unul dintre bărbați a fost găsit de echipele da salvare în stare de comă.
Din primele cercetări ale polițiștilor constănțeni, accidentul s-a produs în dimineața de 28 iulie, în jurul orei 5.43, un bărbat a condus un autoturism pe DN 38, dinspre Agigea către Negru Voda. La kilometrul 41+200, în apropiere de Comana se pare că ar fi pierdut controlul direcției de mers, a părăsit carosabilul și a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a unei persoane și vătămarea corporală ușoară a alte două. La fața locului au intervenit echipaje de descarcerare ale ISU Dobrogea, echipaje medicale și poliție.
UPDATE:
Pasagerul locului dreapta față, găsit în comă, a fost declarat decedat.
Autoturismul scăpat de sub control s-a izbit într-un pom. FOTO IPJ Constanța
Autoturismul scăpat de sub control s-a izbit într-un pom. FOTO IPJ Constanța
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Se anunță maxime de 6 grade Celsius astăzi și o zi cu soare, așa că ai toate motivele să mergi la Delfinariu și Microrezervație. Complexul Muzeal pentru Științele Naturii are în această perioadă un tarif unic […]
Pasionaţii de arte vizuale sunt invitaţi şi în acest an la Vama Veche, la cel mai mare festival internaţional de arte vizuale din România – „Vama sub lumini de Oscar”. Festivalul se va desfăşura în […]
Secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți și Compartimentul de Prematuri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța au primit recent din partea Asociației Dăruiește Aripi cel mai eficient produs de dezinfecție aflat la momentul actual […]
Be the first to comment