FOTO Proiect de reabilitare a grădiniței, la Gârliciu. Investiția se ridică la 100.000 de lei

Grădinița din Gârliciu. FOTO Paul Alexe

Modernizarea sistemului educațional, prin reabilitarea și dotarea instituțiilor de învățământ reprezintă o prioritate pentru orice administrație publică locală responsabilă și preocupată de viitorul copiilor din comunitate. Deși reprezintă o comună nu foarte mare, cu un buget propriu nu foarte generos, administrația publică din comuna constănțeană Gârliciu a alocat aproximativ 100.000 de lei (cu TVA) pentru câteva lucrări ample, ce au drept obiectiv reabilitarea și igienizarea grădiniței, astfel încât să fie asigurate cele mai bune condiții de dezvoltare și educație pentru micuții din localitate.

Sănătatea copiilor noștri reprezintă prioritatea ZERO a administrației locale. În ultimii ani, procesul instructiv-educativ în cadrul Grădiniței cu Program Normal din localitate a fost destul de mult afactat și nu s-a putut desfășura în condiții optime deoarece persista un puternic miros de mucegai. În urma investigațiilor făcute, am descoperit că, în urmă cu 20 de ani, când s-au efectuat lucrări de montare a parchetului în sălile de clasă, acesta a fost pus pe un strat de nisip și polistiren, propice dezvoltării mucegaiului și cauză a acestei neplăcute probleme, atât pentru copii, cât și pentru personalul grădiniței.

Din acest motiv, am propus, iar consilierii locali au fost de acord, să investim din puținii bani pe care îi avem la buget pentru sănătatea copiilor și, evident, pentru condiții optime de învățământ, a explicat necesitatea acestui proiect, pentru CTnews.ro, primarul comunei Gârliciu, Anica Tufă.

În acest timp, autoritatea publică locală din Gârliciu își continuă eforturile de a implementa proiecte de infrastructură, cu finanțare europeană sau guvernamentală, care să ajute la dezvoltarea comunei și ridicarea nivelului de civilizație și confort pentru locuitorii din localitate.

Chiar dacă suntem o comunitate mică, încercăm să atragem cât mai multe fonduri, astfel încât să putem rezolva marile probleme pe care le avem cu infrastructura rutieră, cu rețeaua de canalizare, mai ales că avem mari probleme atunci când se înregistrează mari cantități de precipitații. Nu este ușor, suntem o comună mică și întrunim mai greu punctajele care să ne permită să obținem finanțările, în special pe proiecte europene. Depunem, însă, eforturi să primim sprijin atât de la nivel guvernamental, cât și județean, și sper ca necesitatea acestor demersuri pe care le facem să fie înțeleasă și să primim finanțările de care avem nevoie, a mai spus Anica Tufă.

În prezent, printre prioritățile administrației publice din Gârliciu se numără asfaltarea și pietruirea străzilor și drumurilor, construirea unei noi săli de sport, dar și a unei case mortuare, facilitate de care comuna nu beneficiază în prezent.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*