FOTO Poliția Locală Constanța le-a dat ultimatum comercianților din oborul improvizat pe Aurel Vlaicu

Polițiștii locali au fost prezenți de la primele ore ale dimineții în oborul improvizat. FOTO Cătălin SCHIPOR

Primăria Constanța a lăsat în pom situația târgului săptămânal care se desfășura într-un spațiu amenajat pe bulevardul Aurel Vlaicu. Drept urmare, oamenii și-au întins marfa care pe unde a apucat, inclusiv pe marginea bulevardului. După ce săptămâna trecută aceștia au fost avertizați de către Poliția Locală, acum au primit un ultimatum.

EXCLUSIV FOTO Constanța a rămas fără târgul săptămânal. Există planuri cu locația de pe Aurel Vlaicu

Indiferența autorităților locale de a realoca un spațiu pentru târgul săptămânal – obor, i-a făcut pe comercianți să își întindă marfa pe aleile de lângă vechia locație, dar și pe partea cu bulevardul. În prima săptămână, acestă situație a fost tolerată, apoi polițiștii locali din cadrul DGPL Constanța au intervenit și i-au pus să își strângă marfa din zonele periculoase. În duminica din data de 27 mai, accesul nu le-a mai fost permis decât pe aleea ce duce spre punctul de reciclare al Polaris, mai multe echipaje ale Poliției Locale fiind trimise încă de la ora 6.00 dimineața în zonă.

 „Am fost anunțați de RAEDPP în urma cu trei săptămâni ca s a desființat spațiul respectiv. Cei care vindeau acolo au fost notificați, însă nu s au conformat săptămâna trecută și am intervenit. Vom aplica legea cu fermitate“ a declarat Tudorel Dogaru, directorul DGPL Constanța.

Acesta a precizat că începând cu luna iunie, prezența comercianților în zonă nu va mai fi tolerată.

Se pare că în zonă, Primăria Constanța intenționează să construiască o autogară.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*