La sediul Primăriei Cumpăna a avut loc festivitatea de înmânare a cheilor pentru 6 locuinţe de tip ANL ramase libere mai exact: 3 garsoniere și 3 apartamente cu 2 camere, ca urmare a rezilierii contractelor de închiriere a locatarilor din diverse motive.
Astfel, un număr de 6 familii aflate pe lista referitoare la ordinea de prioritate în soluționarea cererilor pentru repartizarea locuințelor de tip ANL în regim de închiriere, au primit prin tragere la sorți următoarele repartiții:
“Este un prilej de bucurie pentru cele şase familii cu vârste de până la 35 de ani din comuna Cumpăna care au primit cheile unei case, unui acoperiș deasupra capului, în care să-și crească în siguranță copiii, în care să poată să conviețuiască, într-o comună unde ne dorim să trăim ca o familie” a declarat ec. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna.
Cele şase familii au primit în dar de la autoritățile locale și câte o icoană, pentru a-și purta pașii spre noua viață cu credință și iubire în Dumnezeu.
La Cumpăna s-au înmânat cheile pentru 6 locuinţe de tip ANL . FOTO PȘrimăria Cumpăna

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Rețeaua de sănătate Regina Maria, lider în calitatea serviciilor medicale din România, integrează în cadrul Rețelei cel mai mare laborator privat de analize histopatologice și citologice din Constanța – Citosan Plus. Laboratorul Citosan Plus are […]
Primăria Municipiului Mangalia va fi reprezentată la Târgul de Turism al României (TTR), care se desfăşoară în perioada 16-19 februarie, la Romexpo Bucureşti. În parteneriat cu Fanomania Holding şi cei mai importanţi agenţi economici din […]
Militarii aliați care execută misiuni de Poliție Aeriană Întărită împreună cu militari ai Forțelor Aeriene Române în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu vor fi vizitați marți, 1 martie, de șefii Forțelor Aeriene din Germania, Italia […]
Be the first to comment