Cinstirea a doi sfinți importanți și spectacol folcloric dedicat Dobrogei

Biserica Sf. Mina din Constanța
Biserica Sf. Mina din Constanța

Vineri, 8 noiembrie, ierarhul Tomisului va răspunde invitației IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va lua parte, împreună cu acesta și cu PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, la Sfânta Liturghie oficiată la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Marginea, județul Suceava.

Sâmbătă, 9 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul. Acesta este unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi în Biserica Greciei şi unul dintre cei mai mari teologi ai începutului de secol XX. S-a născut în Silivria, pe actualul teritoriu al Turciei, la 1 octombrie 1846. A fost, pe rând, profesor de religie, arhimandrit, consilier patriarhal, mitropolit onorific de Pentapole, director al unei şcoli teologice din Atena şi întemeietor al mănăstirii „Sfânta Treime” din insula Eghina.

Datorită dragostei pentru Dumnezeu și oameni, a primit darul vindecării, dovedit în special în vremea Primului Război Mondial. S-a mutat la Domnul în urma unui cancer, iar în septembrie 1953 trupul a fost deshumat, găsit neputrezit și răspândind bună mireasmă, motiv pentru care a fost aşezat în biserica mănăstirii din Eghina, pentru cinstire şi binecuvântare.

În anul 1961 a fost canonizat de către Biserica Greciei.

Duminică, 10 noiembrie, de la ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Nectarie” din Constanța (zona Medeea), care își cinstește ocrotitorul.

Credincioșii vor putea cinsti moaștele sfinților: Nectarie Taumaturgul, Luca al Crimeei, Teodor Tiron, Trifon Athonitul, Mare Mucenic Gheorghe, Constantin cel Nou de Ydras, dar și veșmântul Cuvioasei Parascheva și Crucea Sf. Nectarie.

Totodată, după Sfânta Liturghie, va avea loc dezvelirea monumentului celor 30 de eroi căzuți în teatrele de operații de după 1990 și a eroilor constănțeni din Primul și din al Doilea Război Mondial. Monumentul este ridicat și cu implicarea Asociației „Dobrogea Unită”, la biserica „Sf. Nectarie” (numită și biserica militarilor veterani și a veteranilor cu dizabilități).

Spectacol folcloric „Dobroge, vatră străbună”

Ca avanpremieră la ziua Dobrogei, duminică, 10 noiembrie 2019, de la ora 17.00, constănțenii sunt așteptați, la Casa de Cultură, la spectacolul folcloric „Dobroge, vatră străbună”. Acesta va fi susținut de către renumiți interpreți: Mioara Velicu, Veronica Flintașu, Elisabeta Turcu, Floarea Tănăsescu, Marius Cristel Marin, Victoria Vlase, Elena Plătică, Aurel Sava, Andreea Feraru, Irinel Popa, Virginia Ciorogaru, Laurențiu Ciorogaru, Paula Amelian, Teodor Danci, dar și ansamblul de dansuri „Brâulețul”, condus de către Sorin Marcu. Spectacolul este prezentat de către Dan Ioan Voicu.

Evenimentul este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului, Mănăstirea Dervent, Casa de Cultură a Sindicatelor, Uniunea Județeană a Pensionarilor și Liceul Tehnologic „C.A. Rosetti” Constanța, iar parteneri media sunt: Radio București – Antena Satelor, Radio Dobrogea, Radio Constanța și Radio Doina.

Intrarea va fi liberă.

Liturghie de hram la biserica de lemn „Sf. Mina”, din Constanța

Luni, 11 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mare Mucenic Mina. Acesta este originar din Egipt şi a trăit în secolul al III-lea, în timpul împăraţilor romani Diocleţian și Maximian. A slujit în armata romană, apoi s-a retras în pustie pentru a se dedica rugăciunii şi pentru a fugi de închinarea la idoli, la care erau obligaţi soldaţii.

Pentru că şi-a mărturisit credinţa în Hristos, Sfântul Mina a fost supus la chinuri cumplite şi, în cele din urmă, decapitat.

În evlavia populară, Sfântul Mina este cunoscut şi ca sfântul ajutător în pagube şi pierderi materiale.

Luni, 11 noiembrie, de la ora 8.30, la biserica „Sf. Mina” din parcul Tăbăcărie, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie.

Totodată, credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Mina, ale Sfinților Epictet și Astion și ale Sfinților Mucenici din Sinai și Rait, care vor fi așezate spre închinare în altarul de vară al bisericii.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*