La Constanța, festivitățile dedicate Zilei Marinei au început la ora 9.55, odată cu sosirea președintelui Klaus Iohannis, pe faleza din fața Comandamentului Flotei. Au fost ridicate Pavilionul, geacul și a Marelui Pavoaz, la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României și cu salutul cu cele 21 de salve de tun, conform tradiției marinărești.
După alocuțiunile președintelui Klaus Iohannis, a ministrului Apărării Naționale, Bogdan Leș și a șefului statului major al Forțelor Navale, Alexandru Mârșu, a urmat decorarea Pavilionului Navei Școală Mircea care a împlinit 80 de ani, cu Ordinului Virtutea Militară în grad de Comandor, cu însemn de pace, pentru militari.
A urmat o slujbă religioasă și exercițiile militare clasice de acum, în care au fost angrenate forțe militare de uscat, nave militare, elicoptere și avioane de luptă.
Pe faleza din Constanța s-au adunat aproximativ 18.000 de persoane se vadă festivitățile de Ziua Marinei. FOTO Cătălin SCHIPOR

Măsuri de siguranță și restricții de circulație. FOTO Cătălin SCHIPOR
Pe faleza din Constanța s-au adunat aproximativ 18.000 de persoane se vadă festivitățile de Ziua Marinei. FOTO Cătălin SCHIPOR
Pe faleza din Constanța s-au adunat aproximativ 18.000 de persoane se vadă festivitățile de Ziua Marinei. FOTO Cătălin SCHIPOR
Militarii au executat o serie de exerciții. FOTO Cătălin SCHIPOR
Președintele României, Klaus Iohannis a fost prezent la festivitățile organizate de Ziua Marinei. FOTO Cătălin SCHIPOR

Președintele României, Klaus Iohannis. FOTO Cătălin SCHIPOR
Președintele României, Klaus Iohannis a fost prezent la festivitățile organizate de Ziua Marinei. FOTO Cătălin SCHIPOR
Președintele României, Klaus Iohannis a fost prezent la festivitățile organizate de Ziua Marinei. FOTO Cătălin SCHIPOR
Președintele României, Klaus Iohannis a fost prezent la festivitățile organizate de Ziua Marinei. FOTO Cătălin SCHIPOR
Președintele României, Klaus Iohannis a fost prezent la festivitățile organizate de Ziua Marinei. FOTO Cătălin SCHIPOR
Șefului statului major al Forțelor Mavale, Alexandru Mârșu. FOTO Cătălin SCHIPOR
Pavilionului Navei Școală Mircea a fost decorat. FOTO Cătălin SCHIPOR
Pavilionului Navei Școală Mircea a fost decorat. FOTO Cătălin SCHIPOR
Pavilionului Navei Școală Mircea a fost decorat. FOTO Cătălin SCHIPOR
Președintele României, Klaus Iohannis a fost prezent la festivitățile organizate de Ziua Marinei. FOTO Cătălin SCHIPOR
IPS Teodosie a ținut o slujbă religioasă. FOTO Cătălin SCHIPOR
Președintele României, Klaus Iohannis a fost prezent la festivitățile organizate de Ziua Marinei. FOTO Cătălin SCHIPOR
Militarii au executat o serie de exerciții. FOTO Cătălin SCHIPOR
Militarii au executat o serie de exerciții. FOTO Cătălin SCHIPOR
Zeul Neptun a ajuns la mal însoțit de nimfe. FOTO Cătălin SCHIPOR
Garda de Onoare. FOTO Cătălin SCHIPOR
Militarii au executat o serie de exerciții. FOTO Cătălin SCHIPOR
Pe faleza din Constanța s-au adunat aproximativ 18.000 de persoane se vadă festivitățile de Ziua Marinei. FOTO Cătălin SCHIPOR
Militarii au executat o serie de exerciții. FOTO Cătălin SCHIPOR
Militarii au executat o serie de exerciții. FOTO Cătălin SCHIPOR
Bricul Mircea, căruia i-au fost dedicate aceste evebimente, a fost și el prezent. FOTO Cătălin SCHIPOR
Militarii au executat o serie de exerciții. FOTO Cătălin SCHIPOR
Militarii au executat o serie de exerciții. FOTO Cătălin SCHIPOR
Navele militare vor executa o defilare navală pe itinerariul Constanța – Midia și retur
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În cursul anului trecut, polițiștilor le-au fost sesizat mai multe fapte de furt de pe raza localității Istria. Două dintre aceste fapte au fost comise la o clădire a Primăriei și la Școala Generală nr.1. […]
Polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au efectuat 8 percheziții domiciliare și la sedii și puncte de lucru ale unor societăți comerciale de […]
Societatea Polaris M Holding anunță că Departamentul de Colectare Selectivă, Sortare, Tratare și Valorificare Energetică angajează șef de lot Persoanele interesate sunt rugate să își trimită CV-ul la adresa de e-mail: resurseumane@polaris.ro sau pe www.polaris.ro/pagina Cariere. Informații suplimentare […]
Be the first to comment