FOTO Cupa Zip Escort la tir cu arme de foc a fost câștigată de doamne

Cupa Zip Escort la tir cu arme de foc a fost câștigată de doamne. FOTO: Zip Escort

Săptămâna trecută a avut loc la poligonul Zip Escort Cupa Aniversară, ediția a VIII-a, destinată sportivilor amatori aflați la început de carieră în mânuirea armelor și munițiilor.

Competiția s-a derulat pe pistol calibrul 9 x 19 mm, la distanța de 15 m, participanții beneficiind de 10 cartușe de reglaj și 20 de competiție, departajarea celor cu punctaj la egalitate fiind făcută pe numărul de decari.

Premiile oferite de Poligonul Zip Escort au constat, printre altele, în pachete de muniție calibrul 9 x 19 mm. Premiul I a beneficiat de un pachet de 200 de cartușe pe care să le folosească în cadrul sesiunilor de tir din poligon, premiul al II-lea, 100 de cartușe, iar premiul al III-lea, 50 de cartușe.

Primele două locuri pe podium au fost ocupate de doamne, Zoe Guliu, 193 puncte din 200 și Adriana Dorneanu, 184 de puncte, iar pe locul al treilea a fost Marian Gobeajă cu 181 de puncte.

În luna ianuarie a anului viitor, va fi organizată o competiție dedicată celor cu experiență în domeniul armelor și munițiilor, cu derularea unor probe competiționale care să le verifice viteza de reacție și coordonarea precisă a mișcărilor pentru o acuratețe ridicată la țintă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*