FOTO Cu o întârziere de doi ani, la Constanța a fost inaugurat „Centrul multifuncțional educativ pentru tineret” Jean Constantin

În cele din urmă, „Centrul Multifuncțional educativ pentru Tineret Jean Constantin” a fost inaugurat. FOTO CJ Constanța

Fostul cinematograf „Republica“ a fost redeschis în cele din urmă, chiar dacă cu întârziere, sub un nou nume și o nouă utilitate. „Centrul multifuncțional educativ pentru tineret” poartă acum numele regretatului actor Jean Constantin, iar aici vor putea fi urmărite mai mult decât filme.

Reabilitarea și transformarea fostului cinematograf „Republica“ în „Centrul multifuncțional educativ pentru tineret” Jean Constantin s-a făcut printr-un proiect cu finanțare europeana derulat în perioada 1 aprilie 2013 – 1 noiembrie 2016, valoarea totala fiind de aproximativ 9,5 milioane lei.

Proiectul a avut ca obiectiv reabilitarea și modernizarea clădirii fostului cinematograf Republica și dotarea/ echiparea centrului nou realizat cu mobilier adecvat spatiilor propuse și echipamente specific acestuia. Consiliul Judetean Constanta a contribuit din surse proprii pentru reabilitarea acestei cladiri, cu suma de 2 milioane lei.

„Centrul va purta numele marelui actor constănțean Jean Constantin, care în urmă cu 8 ani a părăsit scena artistică lăsând o moștenire imensă, o întreagă filmotecă care a încântat multe generații de-a lungul timpului. Constănțeanul Jean Constantin, a fost și va fi iubit de o lume întreagă, însă, doar aici în Constanța, putem spune ca a fost și va rămâne „casa” lui. Îmi doresc ca acest Centru, să devină un pol de interes pentru tinerii constănțeni implicați în proiecte cultural educative. Se simte nevoia unui suflu tânăr, care prin creativitate și perseverență să impulsioneze viața artistică a orașului. Pregătim un portofoliu variat de evenimente și activități pe care ne dorim să le derulăm în acest centru și totodată suntem deschiși la propunerile tinerilor din județ” a declarat președintele Consiliului Județean Constanta, Marius Horia Țuțuianu la inaugurarea Centrului.

Capacitatea Centrului ajunge la aproximativ 760 de locuri, iar în sala de spectacole a fost instalat un ecran de mari dimensiuni pentru proiectarea de filme. Potrivit proiectului, aici vor fi organizate serbări școlare, spectacole de teatru, proiecții de film, cinema, dans, prezentări de modă, conferințe, dezbateri pe teme comunitare, activități de consultare publică, conferințe de presa.

„Centrul Multifuncțional educativ pentru Tineret Jean Constantin” va fi administrat de Centrul Cultural Județean Theodor T. Burada, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Constanța, specializata pe activități culturale.

Acesta va funcționa zilnic, iar calendarul evenimentelor va putea fi consultat online, pe adresa de internet: http://cmeptjc.cjc.ro/evenimente.html

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*