FOTO Creștinii ortodocși din Medgidia au sărbătorit Boboteaza

La Medgidia, persoana care va prinde crucea aruncată în apele Dunării de Bobotează va primi 2.000 de lei

Conform tradiției creștine, în ziua de 6 ianuarie se prăznuiește Botezul Domnului, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin-ortodox.

Ca în toată țara și în Bisericile din Medgidia preoții au oficiat astăzi slujba de Bobotează, la sfârșitul căreia credincioșii prezenți au primit Agheasma Mare. Sărbătoarea sfântă a continuat pe faleza canalului Dunăre-Marea Neagră, unde, an de an se săvârșește slujba de sfințire a apei de către un sobor de preoți, în prezența unui număr mare de credincioși. Aceștia asistă la ritualul sfințirii apei aduse în butoaie de către organizatori, așteptând cu evlavie momentul împărțirii acesteia.

Pe lângă slujba propriu-zisă, un alt moment așteptat cu interes îl reprezintă tradiționala aruncare a Crucii în apă. Deoarece municipiul Medgidia este traversat de canalul Dunăre-Marea Neagră, ca în orice localitate așezată lângă o apă, conform tradiției creștine, preoții aruncă Sfânta Cruce, pentru a fi recuperată și adusă la mal. Se spune că cel care prinde crucea va fi sănătos și binecuvântat în tot ceea ce face.

Viorel Chiru, în vârstă de 33 de ani, bărbatul care a recuperat crucea aruncată de preot în apele Dunării.

Cinci tineri s-au întrecut înotând astăzi, în vederea recuperării Sfintei Cruci, dar primul care a ajuns la ea a fost Viorel Chiru, în vârstă de 33 de ani. Administrația publică locală, prin edilul Valentin Vrabie a recompensat curajul și credința câștigătorului cu suma de 2000 lei și cu o diplomă de merit, felicitându-i totodată pe toți participanții pentru credința, curajul și ambiția de care au dat dovadă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*