FOTO Campania „Curățăm Constanța noastră“, inițiată de Primăria Constanța în colaborare cu Polaris M Holding, continuă

Angajații Polaris au mult de muncă de pe urma nesimțirii constănțenilor. FOTO Polaris M Holding

Angajații Polaris M Holding au desfășurat activități de măturat stradal, de ridicare a resturilor vegetale și a deșeurilor. Aceștia au acționat și împreună cu jandarmii, polițiștii locali și inspectorii DSP pentru igienizarea unor zone din municipiul Constanța. 

Lucrătorii Polaris M Holding, împreună cu polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, reprezentanți ai Grupării de Jandarmi Mobilă Tomis Constanța și în colaborare cu inspectori ai Direcției de Sănătate Publică au acționat pe stradă Semănătorului în scopul igienizării și menținerii curățeniei. Aici, oamenii legii au aplicat un număr de 19 sancțiuni contravenționale – 8 amenzi pentru creșterea animalelor și 11 pentru neîntreținerea curățeniei în interiorul curților, în valoare totală de 8.700 lei. De asemenea, în timpul controlului efectuat s-a dispus ridicarea de pe domeniul public al unui vehicul cu tracțiune animală, iar proprietarul atelajului s-a conformat în timpul desfășurării acțiunii. Au fost încheiate și trei note de constatare cu invitația de a se prezenta la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța în vederea încheierii a unor procese verbale de constatare și sancționare a contravenției în baza Legii 50/1991 republicată, pentru executarea de construcții fără autorizație.

Angajații Polaris au intervenit pentru igienizare și în următoarele locații : străzile Prieteniei, Dragoslavelor, Luntrașului, Sarmisegetuza,  Decebal – zona Sala Sporturilor, Cuza Vodă, Micșunelelor, Pandurului, Walter Mărăcineanu, Chiliei, Ion Adam,  Steluței, Griviței, I. Gh Ducă, Jupiter, Mercur, Ion Rațiu, Cișmelei, Mircea cel Bătrân, Nicolae Iorga, Petre Romulus, Ștefan cel Mare, Sucevei, Bucegi, Munții Tatra, Traian, Ion Theodor Valahu, Condorului, Dionisie cel Mic, Dorobanți, Cristea Georgescu, Aleea Timonei, bulevardele Ferdinand, Tomis și Mamaia, zona Piață Tomis 3, Piața Griviței, Piața Ovidiu și parcare Poartă 1.

Au continuat lucrările de degajare a nisipului și a resturilor vegetale de pe faleză și cele de salubrizare și ingienizare a spațiilor din jurul unităților hoteliere din stațiunea Mamaia.

Campania „Curățăm Constanța noastră”, vizează educarea cetățenilor cu privire la importantă protecției mediului înconjurător, prin aruncarea deșeurilor în locurile special amenajate.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*